Categories: Lumea animalelor

Colonelul Miau, candidat la cel mai urat motan din lume

 Titulatura de ”colonel” i se potrivește mânușă acestei pisici persane, care fost nominalizata la titulatura de „cea mai urata pisica din lume”. Are un comportament dictatorial, mărturisesc stăpânii lui, dar fața lui spune totul. O privire tăioasă din partea Colonelului Miau e suficientă pentru a-ți da un coșmar noaptea sau, la polul opus, îți poate stârni un hohot de râs. Priviți-l!Ai spune că urâțenia te marginalizează în societate, dar nu e așa. Dovadă că Miau are peste 113 mii de fani pe rețeaua de socializare Facebook, iar numărul lor este în creștere! Practic, e o veritabilă vedetă internațională.Despre Colonel, stăpânii săi spun că e înfricoșător doar ca și aparență, el fiind, de fapt, terifiat de păsări. Mai mult, Colonelul, chiar dacă nu a primit de la divinitate un aspect răpitor, a primit în dar mult noroc. ”Colonelul a fost găsit abandonat la marginea unei șosele. A fost salvat de un om milos, dus la doctor și dat spre adopție. Așa a ajuns la mine”, povestește Anne Marie Avey. ”Miau adoră să se cuibărească în brațele mele și chiar îmi cântă uneori”, mai spune ea.Dacă vreți să fiți în peremanentă legătură cu Colonelul, contul său de Facebook este:facebook.com/colonelmeowinthecity

  

Recent Posts

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

2 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

4 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

6 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

6 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

6 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

2 săptămâni ago

Parteneri

  • DOCTORUL ZILEI

  • DOCTORUL ZILEI

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • DOCTORUL ZILEI

  • DOCTORUL ZILEI