Sari la conținut
Home » Ciobănescul Românesc omologat oficial

Ciobănescul Românesc omologat oficial

  • de

România va avea, oficial, peste numai câteva zile, prima sa rasă de câini. Ciobănescul Românesc, în cele trei variante – Mioritic, Carpatin și de Bucovina, va fi omologat definitiv în cadrul unui eveniment chinologic organizat la Timișoara. (material preluat din evz.ro/autor: Georgeta Petrovici)Reprezentanții Comisiei de Specialitate a Federaţiei Chinologice Internaţionale – FCI ajung  pe 24 ianuarie la Timișoara pentru a omologa noua rasă canină. Un număr de 90 de patrupede, câte 30 pentru fiecare variantă a noii rase vor defila în fața specialiștilor. ”Fiecare dintre cele trei variante va fi reprezentată de aproximativ 30 de exemplare, împărţite pe clase, de la baby la veteran. Specialiștii vor urmări tipicitatea, fenotipul, omogenitatea. Acceptarea definitivă a acestor câini în catalogul oficial mondial al raselor va fi anunţată cu ocazia Campionatului Mondial de Câini de la Milano, ce va avea loc în luna iunie 2015”, a declarat Daniela Radu, preşedintele Asociației Chinilogice din România, filiala Timiș.ciobanescInteres pentru câinele autohton, din anii 20Asemeni tuturor popoarelor cu tradiții în păstorit, și românii și-au selecţionat de-a lungul secolelor câinii proprii, necesari acestei activităţi.Literatura de specialitate arată cum crescătorii români cu idei novatoare, au înţeles încă din perioada interbelică necesitatea omologării acelor câini ciobăneşti autohtoni, care reprezentau o rasă în forma sa primară, dar reprezentativă pentru întreg teritoriul românesc.Societatea pentru îmbunătăţirea rasei canine din România şi Asociaţia proprietarilor de câini de rasă din România aveau înscris în statutul lor, printre altele, şi ”asigurarea bunei selecţiuni a câinelui românesc național”.Mai mult decât atât, Institutul Naţional Zootehnic şi-a înscris în programul său, începând cu anul 1931, ”crearea câinelui nostru ciobănesc national”, cu alte cuvinte și-a propus depistarea şi eventual stabilirea tipului celui mai reprezentativ al câinelui românesc ciobănesc. Specialiștii au studiat câțiva ani problema și au concluzionat că cel mai reprezentativ tip de câine ciobănesc românesc este derivat din ramura de câini preistorici ”Canis matris optime”.Preocuparea pentru promovarea rasei autohtone canine a scăzut în timpul Epocii de Aur, însă după Revoluție demersurile au fost reluate.Ciobănescul Românesc, un câine independentRasa Ciobănescul românesc, cu cele trei variante (Mioritic, Carpatin şi de Bucovina) este acceptată ca standard în expoziţiile internaţionale deși încă nu a fost inclusă în catalogul raselor.Conform specialiștilor, Ciobănescul Românesc este un câine de talie mare, puternic, robust, solid, bine făcut, impozant. Are corpul masiv și viguros, fără însă să fie un câine greoi. Capul rasei este puternic, cu un bot conic, bine dezvoltat egal în lungime cu craniul care e ușor bombat. Gâtul este gros, musculos. Coadă este stufoasă, de altfel animalul e acoperit cu blană dublă, cu un strat inferior scurt, des și mai deschis la culoare, și unul exterior drept, aspru și des.”Este un câine inteligent, voios, activ și independent. Este curajos, mândru, echilibrat, calm, cu un instinct de pază foarte bine dezvoltat. Este prietenos și devotat stăpânului și familiei, dar neîncrezător cu strainiii. Dovedește un curaj deosebit cu eventualii prădători (lupi, urși, rași). Lătra foarte puternic apropierea de teritoriul lui a oricăror animale sau necunoscuți. Lătratul sau are o tonalitate joasă și se aude pe distante mari”, se arată în descrierea speciei.