Lumea animalelor

Cel mai în vârstă urs panda din lume a împlinit vârsta de 37 de ani

Cel mai bătrân exemplar de urs panda gigant din lume a împlinit vârsta de 37 de ani.Panda Basi a primit din partea îngrijitorilor Centrului Mondial Fuzhou de cercetare a urşilor panda, din provincia chineză Fujian, tortul său preferat, preparat din bambus, făină, grâu și porumb, titrează, potrivit Rador, publicaţia „Daily Mail”.Potrivit publicaţiei, panda Basi a fost adus la Centrul de cercetare din provincia chineză Fujian, după ce a fost salvat de la îngheț. Directorul centrului a declarat că Basi ar putea trăi cel mai probabil încă trei sau cinci ani. „Chiar dacă are 37 de ani, blana sa este încă de un alb sidefat, un semn de frumuseţe pentru urşii panda”, a spus directorul. Basi a fost salvat dintr-un râu îngheţat din provincia Sichuan, în anul 1984, înainte de a fi trimis la un centru de creștere și apoi la Fuzhou. Basi a devenit o senzație la nivel mondial pentru capacitatea sa de a face diverse cascadorii și pentru mersul pe bicicletă. Deținatorul recordului anterior era ursul panda Jia Jia, care a trăit 38 de ani. Durata medie de viață a unui panda gigant este de numai 18-20 ani în sălbăticie și 30 de ani  în captivitate. Jia Jia a murit în luna octombrie 2016, la Hong Kong, întrând în Cartea Recordurilor ca cel mai bătrân panda care a trăit vreodată în captivitate.Cercetătorii de la Centrul Mondial Fuzhou de cercetare a urşilor panda din provincia chineză Fujian desfăşoară un program de reproducere la acest centru pentru a creşte numărul de urşi panda roşii. Centrul Mondial Fuzhou de cercetare a urşilor panda din provincia chineză Fujian găzduieşte şi urşi panda uriaşi, fiind recunoscut pentru programele sale de cercetare ştiinţifică, printre care şi clonarea unui embrion panda.Panda rosu sau „micul singuratic” este un mamifer ierbivor şi se hrăneşte, ca şi ursul panda uriaş, cu o cantitate mare de bambus. Ei provin din regatul Bhutan, din munţii Himalaya. Panda roşu trăieşte şi în sudul Chinei, în Laos şi în Nepal. Numarul estimativ al exemplarelor adulte este de 2.500 de urşi panda, dar numărul continuă să scadă, din cauza fragmentării habitatului, ca urmare a construcţiilor şi amenajarilor umane.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

4 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL