Categories: Lumea animalelor

Ce înseamnă PEDIGREE – Ghid simplu, pe înţelesul tuturor

Deoarece cititorii ne întreabă adesea ce înseamnă „Pedigree”, Animalzoo vine in ajutorul lor cu un scurt ghid explicativ:Cuvântul Pedigree este de origine engleză și se referă la certificatul genealogiei câinelui cu ascendenţă cunoscută.

model de certificat din cartea de origine

Certificatul de Origine al unui câine înscris în Cartea de Origine Română este un document oficial care atestă puritatea rasei respectivului câine, performanțele sale și ale ascendenților – părinți, bunici, străbunici- în cadrul competițiilor canine precum și activitatea sa de reproducător. Pedigree -ul elaborat de Asociația Chinologica din România conține: – Toate semnalmentele respectivului câine de rasă inclusiv numărul de microcip sau de tatuaj dacă acesta are unul, principalele date referitoare la identitatea crescătorului și ale actualului proprietar.– Numele și numărul de Certificat de Origine Română al ascendenților– părinți, bunici, străbunici – precum și al titlurilor obținute de aceștia în competiții canine.

  • Participarea câinelui la competiții canine – data, localitatea, felul competiției, calificative și titluri obținute, numele arbitrilor.

 

  • Activitatea de reproducător.
Arbitraj postura specifica rasei

Este evident că un astfel de document corect completat oferă o imagine clară asupra originii și valorile câinelui, lucru esențial în cazul montei dirijate, evitându-se se astfel împerecherile incestuoase. Astfel se poate face o alegere corecta a reproducătorilor, având ca rezultat final obținerea unor descendenții valoroși.

Arbitraj postura si lungimea cozii la Beagle

Ce înseamnă Pedigree tip A şi tip BTip A:Are completate toate rubricile rezervate celor trei generații de ascendenți: părinți, bunici, străbunici, atât ale masculului cât și ale femelei. Câinii cu pedigree poartă numărul de ordine din C.O.R. urmat de Indicativul Rasei conform clasificării. Tip B: Presupune că nu se cunosc ascendenții la cel puțin unul dintre subiecți, mascul sau femelă. Certificatele tip B poartă numărul de ordine pentru rasa respectivă din registrul B.

Prezenta la expozitii poate oferi dreptul la monta

Dreptul de reproducător al unui câine de rasă se obține după ce acesta a trecut prin două expoziții și a obținut de la doi arbitri diferiți calificativele de EXCELENT pentru mascul și cel puțin FOARTE BINE pentru femelă. Pentru a deveni valabile pe teritoriul țării noastre toate aceste certificate trebuie să existe prezentarea câinelui la cel puţin o competiție canină organizată de Asociația Chinologica din România. S.S.

 

 

Recent Posts

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

3 ore ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

5 ore ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

6 ore ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

6 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

6 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

6 zile ago

Parteneri