Ați ascultat/citit/ părerea multor politicieni, a multor cetățeni – iubitori sau nu de animale -, a șefilor de la diverse fundații pentru ajutorarea (reală sau nu) a maidanezilor.

 

E timpul să aflăm ce crede un om care chiar știe ce vorbește, un om care ÎNȚELEGE cum s-a ajuns în această situație dramatică:

dr. vitalaru
Asist. univ. Dr. Alexandru Viţălaru de la Facultatea de Medicină Veterinară București

 

„O tragedie. Asta este. O mare tragedie…
Mă încearcă multe sentimente… de părinte, de medic veterinar… iubitor de câini. Ador câinii. Poate prea mult…
Dar îmi iubesc copiii. E greu să fi părinte. Să creşti un copil e un lucru fantastic de greu şi imposibil de explicat. Îl ţii în braţe în prima zi de viaţă, îl iei de mânuţă când merge prima dată… stai cu el când face febră, când e blonav, când merge la grădiniţă… când, pentru prima dată cade şi se loveşte şi plânge, îl alini.

Apoi creşte, merge la şcoală, ia coroniţă, e copilul tău… eşti mândru de el… plângi… râzi, te bucuri. Nu poţi explica celor care nu au copii… Nu vor înţelege.
Apoi sunt medic… tratez animale muşcate, lovite de maşini, bolnave de boli curabile sau incurabile…

Ce fac dacă un câine îmi muşcă propriul copil… Mă revolt ???!!!???!!!

Împotriva cui? A câinelui, a celor care l-au lăsat pe stradă? A celor cărora le convine să stea pe stradă????
Câinii muşcă. Logic. Au teritoriu. Dar strada nu e teritoriul lor! CASA este teritoriul lor!!!
Aşa că este extrem de simplu: nu omorâţi câinii, nu e vina lor. Animale sunt cei care îi lasă pe stradă. Autorităţi sau femei nebune fără copii şi fără viaţă proprie. Fără responsabilitate, fără suflet. Ele nu iubesc animalele… de fapt îşi hrănesc frustrările… dacă le iubeau, le luau acasă. Locul patrupedelor nu e în stradă. Este acasă. Acasă la cei care le iubesc. Restul e politică…

Un aspect mai sensibil: castrarea.

E un mod de a ne justifica impotenţa proprie.
Câinii nu **** oameni. Îi muşcă. Aşa că, nu reprezintă o soluţie. Îi castrăm din 1990. Sunt din ce în ce mai mulţi.
Din cauza cui? Din cauza OAMENILOR care îi aruncă în stradă.

 

Soluţia e una simplă: îi iubiţi, îi luaţi acasă. Locul lor nu e pe stradă

Violenţa nu e o soluţie.

În Bucureşti sunt 2 milioane de lucuitori şi 60.000 de câini. Se va ajunge la violenţă împotriva unor animale nevinovate… Ce facem atunci cu hoţii, cu violatorii, criminalii sau cu politicienii care ne strică vieţile???? De ce să nu cerem şi eutanasia lor???

Nu aceasta este calea !!! Fundaţiile şi „iubitorii” să îşi asume gesturile şi afinitatea…să îşi asume animalele „salvate” de la hinghieri… Dar nu… lor le convine prezenţa câinilor pe străzi… ca să poată „mulge” donaţii generoase…atât. Restul e politică…”