Categories: Lumea animalelor

CAMPANIE INEDITĂ. Maidanezii pot! Noi de ce nu putem? | VIDEO

Autor: Alexandra PostelnicuAu ochii mari, urechile ciulite şi pasul săltăreţ. Aşteaptă disciplinat, dând din coadă, ca semaforul să se facă verde pentru pietoni şi abia atunci pornesc.Un lucru e sigur: unii câini de pe stradă sunt atât de bine adaptaţi la viaţa în oraş, încât ar trebui să învăţăm de la ei că numai respectând regulile vom supravieţui. Una dintre aceste reguli de bază se referă la traversarea străzii prin locurile marcate. Până şi câinii ştiu acest lucru. Iar dacă ei pot, toată lumea poate.Pentru responsabilizarea şi atenţionarea pietonilor cu privire la riscurile nerespectării regulilor de circulaţie, Next Advertising şi Poliţia Rutieră au lansat campania “Traversaţi prin locurile marcate”. Spotul „Câinii” prezintă imagini cu maidanezi care traversează regulamentar, pe trecerea de pietoni.„Ideea spotului a apărut exact aşa cum ar trebui să vină marile idei, din viaţa reală. Maidanezii nu sunt doar o pacoste, cum cred unii, ci şi un exemplu pentru comunitate. Deşi nu sunt şcoliţi, n-au pus vreodată laba pe codul rutier, ba mai mult, nici nu disting culorile, câinii pot fi văzuţi deseori prin oraş traversând pe zebră sau pe culoarea verde a semaforului. Şi atunci ne-am zis “Dacă ei pot, toată lumea poate.” Doi ani mai târziu a fost gata spotul tv. Toate personajele şi imaginile sunt reale. Nimic nu este trucat, scenele s-au filmat exact aşa cum au fost pândite şi/sau surprinse cu telefoanele mobile. Dincolo de bucuria de a face un spot cu “actori” atât de cuminţi şi haioşi, statistica pe care încearcă s-o îmbunătăţească această campanie este cât se poate de serioasă: principala cauză a accidentelor din spaţiul urban este traversarea neregulamentară a pietonilor, iar peste jumătate din cei care mor în accidentele rutiere sunt pietoni.”, a declarat Semida Durigă, Group Creative Director, Next Advertising.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

4 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL