Actrița Brigitte Bardot a trimis o scrisoare deschisă către președintele Traian Băsescu, în care îi cere acestuia să reconsidere varianta eutanasierii câinilor fără stăpân. Franțuzoaica este o o mare iubitoare a animalelor și s-a mai implicat și în trecut în această problemă cu care se confruntă Bucureștiul.„În urmă cu câteva zile, un copil în vârstă de patru ani, rănit de un câine, a decedat în lipsa îngrijirilor, în urma rănilor suferite. În faţa acestei drame teribile, ţin să îmi exprim infinita tristeţe şi gândurile mele se îndreaptă înainte de toate către familia sa. Dar sunt, de asemenea, extrem de şocată să aflu că o răzbunare, care nu îşi are locul, se va abate asupra tuturor câinilor din România, chiar şi a celor blânzi”, se precizează în scrisoarea respectivă.

Citește și: