Lumea animalelor

Ați observat că se comportă ciudat? Animalele simt CUTREMURUL chiar şi cu o SĂPTĂMÂNĂ înainte ca acesta să se producă

Animalele sunt capabile să prezică cutremurele datorită sensibilităţii lor la electricitatea prezentă în mediul înconjurător, susţin cercetătorii britanici. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Anglia Ruskin, camerele de supraveghere din parcul naţional Yanachaga-Chemillen, din Peru, au arătat cum se reducea numărul animalelor existente în zonă, cu 23 de zile înainte de cutremurul de 7 grade pe scara Richter care a avut loc în 2011.”Analizele au demonstrat că exact înainte de cutremur activitatea animalelor a scăzut total”, a comentat Grant, care a precizat că parcul naţional se afla la 320 de kilometri de epicentru.Cercetătorii au descoperit că în zilele premergătoare cutremurului, mediul din această zonă era încărcat cu ioni pozitivi, fapt ce provoacă agitaţie, hiperactivitate şi confuzie în rândul animalelor.”Activitatea seismică generează stres asupra scoarţei terestre, ceea ce, între alte efecte, duce la o ionizare masivă” a mediului a explicat Grant. Studiul susţine că animalele care trăiesc în parc, majoritatea rozătoare, au părăsit habitatul din cauza zonei încărcate de electricitate.”Nu este vorba că animalele şi-au dezvoltat capacitatea de a prezice cutremurele, ci de faptul că tind să se îndepărteze de locuri neplăcute”, a explicat Grant, care consideră că această investigaţie poate contribui la găsirea de metode fiabile pentru a prognoza activitatea seismică.

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL