Sanatate & Dresaj

Animale bune pentru sănătate!

Autor: Roxana RosetiAnimalului domestic i se substituie treptat o legătură afectivă, uneori cu efecte terapeutice ale unor animale aflate în contact cu omul, după cum notează huufingtonpost.fr.Mulţi specialişti vorbesc despre virtuţile zooterapiei, formă de terapie care se adresează îndeosebi persoanelor fragile (adulţi deprimaţi, copii, persoane cu handicap sau vârstnici). Animalele sunt dresate în acest scop, primind o educaţie specifică, şi sunt însoţite întotdeauna de o persoană specializată.Câinele, cel mai bunPrimele studii, realizate în 1980, au arătat că, la modul general, numai fi în contact cu un animal este benefic pentru sănătatea fizică şi mentală. Animalul asigură respectul de sine, îndeplinind o parte din nevoile fiziologice şi emoţionale ale omului; în urma acţiunii asupra stresului şi calmând anxietatea, presiunea arterială scade. În plus, cine are un animal prezintă un risc redus de astm, rinită şi alergie.O persoană care îşi scoate câinele la plimbare poate ieşi astfel din izolare, iar animalul îi stimulează mobilitatea şi concentrarea. Dintre animalele considerate „terapeutice”, cel mai bun este câinele! Adevărat antidot al singurătăţii, anxietăţii şi tensiunilor, câinele poate fi de mare ajutor terapeutic, declanşând reacţii psiho-afective pozitive.

Recent Posts

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

2 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

4 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

4 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

4 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

o săptămână ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL