Categories: Lumea animalelor

Ancheta se muta la un alt nivel: Parchetul General a preluat cazul copilului mancat de caini

Pentru ca a fost mediatizat intens si pentru ca este un dosar complex, in care sunt implicate si acuzate persoane care lucreaza in slujba statului, cazul micutului Ionut Anghel a fost preluat de Parchetul General.Bunica alaturi de care se aflau copiii in acea zi a facut declaratii infioratoare astazi:”Mi-a spus «bunica, aici ne jucăm… aici suntem, şi eu mă mutam cu banca… se mutau ei, mă mutam şi eu… În trei locuri m-am mutat, mă mutam din bancă în bancă după ei, după ei, după ei. Nu ştiu cum au dispărut, că eu nu cunoşteam parcul aşa bine”, spune obsesiv femeia, distrusă de durere şi de faptul că nu înţelege cum a fost posibil aşa ceva. Bunica lui Ionuţ crede că toţi câinii maidanezi trebuie să fie omorâţi: „Să-i omoare pe toţi, unul să nu rămână, să-i facă săpun”.Femeia a zugrăvit, printre lacrimi, imaginea zguduitoare a copilului ucis de câini: „Să-l vedeţi cum este. Nu mai are o mână, capul e luat. Tot, tot, tot…. La faţă e tumefiat”.Bunica a precizat că nu este de vină pentru cele întâmplate: „A fost o fracţiune de secundă. N-am fost nici eu vinovată, că sunt ca argintul viu copiii ăştia. Trebuia să mă duc imediat, dar eu tot aşteptam să vină”.Sursa: Rtv.net

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL