Lumea animalelor

Amendă exemplară dată pentru abandonarea unui căţel

Amendă exemplară dată pentru abandonarea unui căţel dată unei femei care a lăsat un cățel pe câmp. Aceasta a lăsat fără ajutor un biet cățel pe care l-a dus la marginea unei comune, în apropiere de Timisoara.

La data de 04.09.2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Timiș au identificat o femeie în vârstă de 61 de ani, din comuna Pișchia, care în urma cu câteva zile a abandonat un căţel la marginea comunei.

Amendă în valoare de 3000 de lei pentru abandonarea unui căţel

Aceasta le-a spus polițiștilor ca are mai mulți câini acasă și că nu îi mai putea tine pe toți.

Agenții au preluat animalul și l-au încredințat unei organizații de protecție care îi va găsi o familie care să-l adopte.

„Față de aceasta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 3000 de lei potrivit art. 26, din Legea 205/ 2004 privind protecția animalelor, republicata. În prezent, exemplarul canin în cauză se află în afara oricărui pericol, urmând a fi încredințat spre adopție unei familii iubitoare de animale”, a transmis IPJ Timiş.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ