Categories: Lumea animalelor

Află povestea lui Tyson! Intervenția chirurgicală a fost LUNGĂ ȘI DUREROASĂ. Adevărul despre starea de sănătate

Află povestea lui Tyson, eroul cu trei picioare! Un buldog francez extreme de iubitor fost victima unui crunt accident. Câinele din America, în vârstă de aproximativ doi ani, a ajuns pe mâna unor specialiști care au încercat să-i salveze piciorul bolnav, dar, din păcate, ei au decis că cea mai bună soluție pentru cățel este amputarea.Află povestea lui Tyson! A fost un proces lung și dureros pentru Tyson, dar și pentru stăpânii lui. Ei spun că după intervenția chirurgicală suferită, Tyson se simte foarte bine, iar pentru ei, această experiență neplăcută a fost ca o adevărată lecție de viață. Câinele le-a arătat că trebuie să aprecieze ceea ce au și, indiferent cât de gravă este problema, trebuie să zâmbească.Tyson este un erou și am vrut să-ți spunem povestea lui pentru că în lume există și alți cățeluși șchiopi care merită  să fie adoptați și iubiți.Atunci când își pierd un picior, atât pisicile cât și câinii își pot continua activitațile fară prea multe probleme, folosindu-se de celelalte trei membre. ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:Stăpânul a explicat de ce câinele lor stă pe acoperiș. Huckleberry face senzație pe Internet!

Recent Posts

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

17 ore ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

3 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

5 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

5 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

5 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Parteneri

  • DOCTORUL ZILEI

  • DOCTORUL ZILEI

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • DOCTORUL ZILEI

  • DOCTORUL ZILEI