Lumea animalelor

Adoptat dintr-o parcare, pisoiul decide să rămână împreună cu salvatorul său!

Adoptat dintr-o parcare, pisoiul decide să rămână împreună cu salvatorul său!

Bărbatul nu se aștepta să plece acasă cu un nou prieten!

O parcare din Georgia a produs o poveste cu totul minunată! Totul s-a petrecut atunci când Jason Belisha a observat un mic pisoi rătăcind în zona unui supermarket. Numit ulterior Popeye, motanul locuia în parcare, însă totul avea să se schimbe în bine pentru el.

Motanul s-a apropiat de Jason şi a strigat după ajutor. Era clar că pisoiul deja îl alesese şi decisese că Jason va fi omul lui pentru totdeauna.

El l-a hrănit pe noul său prieten şi ulterior l-a prezentat câinelui său. Nu a durat mult timp până când motanul s-a acomodat cu noua sa locuință, iar dragostea, liniștea și mâncarea lui preferată reprezintă doar câteva dintre lucrurile care s-au schimbat în bine.

Chiar dacă patrupedul familiei a primit un nou tovarăș de joacă, el s-a dovedit a fi extrem de inteligent și înțelegător. Probabil a simțit situația grea în care s-a aflat motanul, și a decis să îi facă șederea cât mai liniștită și confortabilă.

Adoptat dintr-o parcare

De acum înainte, pisoiul nu își va mai pune viața în pericol zi de zi, iar videoclipul de mai jos stă drept mărturie pentru gestul extraordinar făcut de bărbat.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ