Sari la conținut
Home » Acord pentru cea mai mare rezervație naturală marină, în Antarctica

Acord pentru cea mai mare rezervație naturală marină, în Antarctica

După ani de negocieri, s-a ajuns la un acord pentru înființarea în Antarctica a celei mai mari rezervații naturale marine, cu o suprafață de peste 1,55 milioane de kilometri pătrați, transmite AFP, preluată de Agerpres.Acordul a fost încheiat, la Hobart, în insula australiană Tasmania, cu ocazia reuniunii anuale a Comisiei pentru Conservarea Resurselor Marine Vii din Antarctica (CCAMLR), a anunțat ministrul neozeelandez de externe Murray McCully.BBC precizează că rezervația, situată în Marea Ross, reprezintă doar 2% din suprafața Oceanului Antarctic, dar găzduiește proporții mult mai mari din specii de păsări, inclusiv pinguini, și balene. Pescuitul în rezervație va fi interzis timp de 35 de ani.CCAMLR, înființată în 1982, are în prezent 25 de membri, printre care și Uniunea Europeană, cărora li s-au alăturat 11 state aderente. Rolul comisiei este de a adopta măsuri de conservare, care să limiteze utilizarea economică a resurselor naturale antarctice, pe baza informațiilor științifice.