Lumea animalelor

Abandonați într-o parcare, doi câini rămân nemișcați timp de zile întregi în așteptarea stăpânului!

Abandonați într-o parcare, doi câini rămân nemișcați timp de zile întregi în așteptarea stăpânului!

O plimbare s-a transformat într-o adevărată poveste emoționantă!

Pentru doi câini care au fost scoși la o plimbare, totul avea să devină o adevărată poveste emoționantă! Plimbarea era zilnică, însă de această dată patrupezii nu aveau să se mai întoarcă vreodată la fosta lor casă și familie. Ei au fost abandonați într-o parcare, iar stăpânul lor s-a făcut nevăzut.

Fiind extrem de loiali, câinii au refuzat să plece din acel loc, convinși că proprietarul se va întoarce imediat. Din păcate însă, bărbatul nu avea să se mai întoarcă vreodată.

 

În cele din urmă, voluntarii de la „100+ Abandoned Dogs of Everglades Florida” au decis să încerce imposibilul şi cu mult efort şi dăruire au reuşit să-i salveze.

Abandonați într-o parcare

Potrivit celor de la „NGO Team”, starea de sănătate a celor doi câini este bună, sunt vaccinaţi şi sterilizaţi. Iar acum speră ca cineva cu suflet bun să îi adopte şi să îi iubească pentru totdeauna.

Cu siguranță patrupezii își vor găsi o familie care îi va aprecia pentru tot ceea ce sunt și au de oferit.

În videoclipul de mai jos, cei doi stau confortabil pe genunchii uneia dintre salvatoare, pregătindu-se să plece spre un veterinar.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

4 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL