Lumea animalelor

Abandonat timp de șase luni într-un parc, un cățel este salvat în mod miraculos!

Abandonat timp de șase luni într-un parc, un cățel este salvat în mod miraculos! взять микрозайм на карту срочно онлайн

Patrupedul avea nevoie urgentă de o familie!

Din păcate pentru unele animale de companie, fostele lor familii au decis să îi abandoneze fără milă, exact ca în povestea următoare. Pe nume Brooky, un Pudel a fost nevoit să treacă exact prin această problemă, după ce stăpânii lui l-au lăsat într-un parc.

Timp de șase luni, Brooky a trebuit să se adapteze la condiţiile grele de pe străzi. Trecând prin frig, caniculă, sete şi foamete, pe lângă abuzurile pe care le-a îndurat din partea oamenilor indolenţi, patrupedul a încercat să supraviețuiască așa cum a putut.

A fost abandonat ca un obiect nefolositor de vechea sa familie, iar bietul animal nu a găsit alt refugiu decât în ​​vecinătatea unui parc public din Lima, Peru.

În acel loc, Brooky putea obţine ceva de mâncare de la un suflet generos care a fost impresionat peste măsură de starea lui. Din fericire, câinele nu suferea de niciun fel de boală, avea nevoie doar de dragoste şi atenţie.

Din fericire pentru el, într-o zi a întâlnit o femeie cu suflet mare, care a fost extrem de emoţionată de starea sa.

Hayde a decis să-l ducă acasă la ea, l-a îmbăiat şi l-a hrănit, apoi l-a dus la un medic veterinar.

cățel

Fiecare respingere şi durere pe care le-a experimentat s-au transformat în multă dragoste şi fericire.

„Pe stradă veţi întâlni mulţi câini suferind, înfometaţi, însetaţi şi în stare proastă, dar cu puţină dragoste schimbarea este incredibilă”, a scris Saldana.

 

 

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL