Lumea animalelor

Abandonat încă de când s-a născut, un câine bătrân este adoptat și cunoaște dragostea pentru prima oară!

Abandonat încă de când s-a născut, un câine bătrân este adoptat și cunoaște dragostea pentru prima oară!

Totul părea pierdut pentru un câine nevoit să supraviețuiască de unul singur!

Situația animalelor abandonate pe stradă ne impresionează de fiecare dată, însă, din dragostea și munca unor persoane dedicate, numeroase animale reușesc să fie salvate și să aibă șansa la o nouă viață. Indiferent de problemele cu care se confruntă, în principal numărul ridicat al acestora, oamenii fac tot posibilul să salveze un număr cât mai important.

De această dată, voluntarii asociației pentru protecția animalelor Hope For Paws au avut parte cu un caz deosebit. Este vorba despre un câine bătrân care rătăcea în apropierea unei stații de tratare a apei, ei fiind anunțați de situația acestuia prin intermediul unui apel telefonic. Oamenii i-au dat numele Mufasa, însă au înţeles imediat că trebuiau să fie foarte prudenţi deoarece existau numeroase reziduri toxice în rezervoarele din apropierea locului în care bietul animal se chinuia să supravieţuiască.

Patrupedul era bătrân, singur, înfometat şi foarte aproape de un teritoriu periculos!

Un moment cu totul emoţionant este acela când patrupedul este în cele din urmă prins şi din primele clipe înţelege că prezenţa acelor oameni are un singur motiv: acela de a-l ajuta.

Pentru început este spălat, vaccinat şi tratat din punct de vedere medical de o infecţie la ureche şi paraziţi intestinali.

Urmăriţi videoclipul de mai jos pentru a vedea minunata transformare a lui Mufasa.

Salvatorii duc patrupedul la maşină şi apoi îl transportă la clinica veterinară unde bătrânul câine beneficiază de toată atenţia şi iubirea de care avea nevoie.

El nu a cunoscut niciodată ce înseamnă dragostea sau afecţiunea şi nu a lăsat echipa de salvare să se apropie. De acum înainte însă, chiar dacă vorbim doar despre voluntarii asociației, câinele va avea o nouă viață, iar traumele din trecut își vor spune mai puțin cuvântul.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago