Lumea animalelor

A fost descoperită o nouă specie de pangolin. Solzii unui nou animăluț

O nouă specie de pangolin a fost descoperită de cercetători în urma analizei unor solzi ai acestui mamifer, care fuseseră confiscaţi de la niște traficanți.

Până acum, oamenii de ştiinţă credeau că există doar patru varietăţi asiatice şi patru africane ale acestui mamifer nocturn Din nefericire, pangolinul este victima unui vast trafic mondial.

Nouă specie de pangolin

Botaniștii sărbătoresc descoperirea a ceea ce ar putea fi ultimul stejar cu frunză lungă din lume

Un studiu publicat marţi în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of Sciences a anunțat descoperirea. Aici s-a dezvăluit faptul că o a noua specie a scăpat atenţiei oamenilor de ştiinţă.

Iniţial, analiza a 27 de solzi confiscaţi în Hong Kong a fost cea care a generat cercetarea. De aici au plecat  cercetătorii pe urmele unei a noua specii. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu au putut trage nicio concluzie definitivă la momentul respective. Fragmentele de solzi disponibile erau în cantitate prea mică.

S-a mers mai departe

Pe baza acestor prime cercetări, cercetătorii au analizat apoi solzi confiscaţi în provincia chineză Yunnan (vest) în 2015 şi 2019. Așa au descoperit o nouă linie, „distinctă de cele opt specii de pangolin cunoscute în prezent”.

Pentru că prezintă asemănări cu ramura asiatică a familiei pangolinilor, ce poartă numele de „Manis”, cercetătorii au numit-o „Manis mysteria”. O clară referire la natura sa enigmatică.

Solzi vindecători

Se crede că majoritatea pangolinilor asiatici care ajung în Hong Kong şi în provincia Yunnan sunt originari din Asia de Sud-Est. Solzii acestui mamifer sunt căutaţi pentru a fi folosiţi în medicina tradiţională. Micul animal este, de asemenea, foarte apreciat pentru carnea sa, potrivit edition.cnn.com.

Peste un milion de pangolini ar fi fost braconaţi în perioada 2004 -2014. Din 2016, comerţul internaţional al tuturor speciilor de pangolin a fost interzis. Astăzi, se speră la mărirea ceva mai rapidă a populațiilor de pangolini. Asta ar ajuta ca ei să fie scoși de pe lista animalelor aflate pe cale de dispariție.

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

2 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

2 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

2 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

2 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

3 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

3 zile ago

Parteneri

  • DOCTORUL ZILEI

Pelagra

  • DOCTORUL ZILEI

Pelagra