Categories: Lumea animalelor

2014 e anul schimbărilor! O nouă lege EUROPEANĂ vine în ajutorul câinilor abandonaţi pe străzi

  Până acum, Comisia Europeană făcea o diferență substanțială între animalele sălbatice și cele aflate în captivitate. Grație votului Parlamentului European, animalele fără stăpân nu vor mai fi definite ca ”animale sălbatice”, ci vor face parte dintr-o nouă categorie, cea a ”animalelor fără stăpân din specii domestice”, anunţă Vier Pfoten. “Este crucial ca animalele abandonate sau fără stăpân să nu mai fie sub incidența categoriei ”animale sălbatice” pentru fi evitată eradicarea în masă a acestora. Câinii trebuie considerați ca animale domestice, chiar și în cazul în care nu se află sub control uman direct. Acest lucru contrazice inclusiv Tratatul de la Lisabona, care definește animalele ca ființe care simt”, explică Dr. Marlene Wartenberg, director al biroului de politici europene al VIER PFOTEN de la Bruxelles.Un alt mare câștig pentru bunăstarea animalelor este acela că parlamentarii europeni au votat și în favoarea unui amendament ca obligă statelor membre, inclusiv România, să creeze un sistem de identificare și înregistrare a câinilor până la 1 ianuarie 2018 și să prezinte un raport despre acest sistem.  

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL