436 Vizualizari

04 Sep, 2013 la 10:14 am

Victoraș, să ai grijă de copii…

Editorial

Autor:  Dan Andronic

Cam asta cred că a vrut să-i transmită Traian Băsescu ieri lui Victor Ponta, atunci când a cerut Guvernului să rezolve problema câinilor vagabonzi. Poate că nu știți, dar în București sunt peste 100.000 de câini pe străzi.

În restul țării, fiecare oraș îi numără cu zecile de mii. În ciuda campaniilor de sterilizare, marcare și adăpostire, numărul lor rămâne constant. Ceea ce ne arată că metoda este greșită.



Marcați sau nu, câinii vagabonzi bântuie prin parcuri, pe străzi – aseară m-am întâlnit cu o haită de 10 namile, veselă din fericire, pe bdul Ștefan Cel Mare – hrăniți din mila publică, ocrotiți de ONG-uri mai ceva decât spațiul verde și clădirile de patrimoniu. Iar autoritățile nu iau nici o măsură pentru că se tem de revolta iubitorilor de animale, invocând de fiecare dată lipsa cadrului legislativ.

N-am înțeles niciodată de ce iubitorii de animale nu-i iau acasă, de parcă a iubi animalele înseamnă doar să le dai de mâncare din resturile prânzului, să te emoționezi 5 minute pe zi, după care să-ți vezi de ale tale. A iubi un animal de companie, de la hamster la cățel, înseamnă să ai grijă de el de dimineață până seara, să-l duci la doctor atunci când e bolnav, să fi responsabil de ceea ce se întâmplă cu el.
Mentalitatea de tip rural care domină Bucureștiul, o civilizație cu băncuță la poartă (sau în fața blocului), face ca preocuparea legată de câinii comunitari să semene cu atitudinea de la țară: câinele din fața blocului este asimilat câinelui din bătătură. O cratiță cu apă și o pungă de resturi reprezintă grija maximă.

În rest ocolim excremente, traversăm cu căruciorul pe partea cealaltă a străzii și ne mirăm că trăim într-un oraș murdar și plin de boli! Iar atunci când ne confruntăm cu o tragedie de tipul celei petrecute zilele trecute, ne indignăm. Oare câți oameni trebuie să mai fie mușcați, câți copii trebuie să mai moară sfâșiați de câini pentru a determina ca cineva sus-pus să-și asume o decizie?
Sau copilul cui trebuie să moară pentru a obține o decizie?
Ca să fie clar: am avut câine, am ajutat prieteni să aibă grijă de câini comunitari, am ținut acasă ani de zile un câine luat de pe stradă, dar nu cred că soluția ONG-urilor este corectă! Nu este normal să semnezi că ai adoptat un câine vagabond și să-i dai drumul pe stradă în minutul doi. Dacă-l iubești, ia-l acasă…

P.S. Femeia care a semnat pentru câinele ucigaș mai „adoptase” încă opt! Cum mama naibii poate un om să aibă grijă de nouă câini vagabonzi? Cât de defecți suntem ca să acceptăm asemenea aberații?

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI