Sari la conținut
Home » Vesti bune din Etiopia: Erau considerati disparuti, dar o echipa de expeditie a reusit sa-i gaseasca intr-un parc national

Vesti bune din Etiopia: Erau considerati disparuti, dar o echipa de expeditie a reusit sa-i gaseasca intr-un parc national

Aproximativ 200 de lei africani au fost descoperiti de o echipa de cercetatori, intr-un parc national din Etiopia. Specialistii Universitatii din Oxford au folosit camere cu senzori, pentru a confirma zvonurile conform carora o populatie de lei ar fi fost observata de membrii personalului de supraveghere a Parcului National Alatash din nord-vestul Etiopiei.Aceasta veste i-a bucurat pe cei care incearca sa protejeze aceste animale de la extinctie, dat fiind faptul ca habitatul natural al felinelor se restrange pe zi ce trece. Mai mult decat atat, echipa de cercetare nu a trebuit sa se apropie de populatia de lei pentru a o studia, deoarece s-a folosit tehnologie de ultima ora, care permite observarea in detaliu a animalelor chiar si de la distanta.”Luand in considerare usurinta cu care au fost observati leii, este foarte probabil ca acestia sa traiasca in zona parcurilor nationale Alatash si Dinder. Am putut obtine aceste informatii mult mai usor decat credeam, datorita, indeosebi, experientei cercetasilor, care au studiat in ultima perioada comportamentul animalelor. Din cate se pare, localnicii din apropiere stiau deja de prezenta leilor in spatiul pe care noi l-am studiat”, a declarat, potrivit upi.com, preluat de descopera.ro, Hans Bauer, liderul expeditiei din Etiopia.Populatia de lei din Africa se afla in continua scadere, ajungand in momentul de fata la circa 20.000 de exemplare. Conform estimarilor Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii, la inceputul secolului XX traiau pe continentul african mai mult de 400.000 de lei.