Sari la conținut
Home » Urmatorii 20 de ani, critici pentru leii africani!

Urmatorii 20 de ani, critici pentru leii africani!

Din cei aproximativ 20.000 de lei care populeaza in prezent continentul african, aproape jumatate ar putea disparea in urmatorii 20 de ani, arata, potrivit Agerpres, un studiu publicat recent in revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) si preluat de AFP.Studiul, desfasurat timp de 20 de ani pe 47 de populatii diferite de lei, trage un semnal de alarma: numarul lor scade peste tot, in afara de cateva tari din sudul continentului – Botswana, Namibia, Africa de Sud si Zimbabwe. Cercetatorii apreciaza ca, la mijlocul secolului trecut existau in Africa de zece ori mai multi lei decat in prezent, respectiv 200.000. „Leul supravietuieste astazi doar pe 25% din aria lui de raspandire istorica”, spune dr. Philipp Henschel de la ONG-ul american de protectie a felinelor „Panthera”, coautor al raportului.Situatia cea mai critica se inregistreaza in Africa occidentala si centrala, unde cercetatorii, bazandu-se pe evolutia marilor feline din 1990, apreciaza ca jumatate din lei ar putea disparea in urmatorii 20 de ani. In regiunile mentionate subzista doar doua mari populatii de feline – una de 350 de exemplare in complexul W-Arly-Pendjari, la granita dintre Benin, Burkina Faso si Niger, si cealalta, de 250 de lei, in complexul Bénoué din Camerun.In Africa occidentala, leul este considerat deja „in pericol critic de disparitie” pe lista rosie a Uniunii internationale pentru conservarea naturii (UICN), insa cercetatorii spera sa convinga ONG-ul sa il claseze in aceeasi categorie si in Africa centrala si orientala (unde este apreciat doar ca „vulnerabil”).Disparitia leilor se datoreaza in principal concurentei pe care le-o fac oamenii: zone de vanatoare ale felinelor sunt transformate in terenuri agricole sau pasuni, vanatul (antilope, bivoli) care le serveste drept hrana este ucis de vanatori, leii fiind ei insisi urmariti de fermierii care vor sa isi protejeze animalele.Leii sunt ucisi – intr-o masura mai mica – pentru piele si oase, utilizate la producerea unor medicamente asiatice in locul oaselor de tigru, care au ajuns foarte rare.”Protejarea animalelor necesita eforturi mari si indeosebi bani”, arata dr Henschel, dand ca exemplu parcul Kruger din Africa de Sud, care beneficiaza de importante resurse financiare publice, pe care „le investeste in protectia animalelor”.”Un recent studiu a aratat ca sunt necesari circa 2.000 de dolari pe kilometru patrat pentru protejarea eficienta a leilor, insa majoritatea ariilor protejate beneficiaza de sume de 100 de ori mai mici sau nu investesc suficient”, a incheiat dr Henschel, citat de AFP.