Sari la conținut
Home » Un copil de trei ani, dispărut de acasă, a fost ţinut teafăr de câinele familiei!

Un copil de trei ani, dispărut de acasă, a fost ţinut teafăr de câinele familiei!

Un băieţel de doar 3 ani din Dakota de nord s-a rătăcit printr-o pădure din apropierea casei. 200 de oameni l-au căutat fără oprire timp de 7 ore, când unul dintre voluntari a zărit câinele familiei. Toată povestea putea avea un final tragic, dacă micuţul nu era cu Cooper, câinele lor. „Mi-a fost foarte frică, dar Cooper s-a aşezat peste mine ca să mă protejeze de ploaie şi furtună”, i-a povestit Carson mamei sale. „Chiar dacă mi-a îngheţat sângele în vene atunci când am realizat că fiul meu e de negăsit, am avut un sentiment liniştitor, ştiam cumva că e însoţit de Cooper şi că acesta va avea grijă de el”, a povestit femeia televiziunilor locale.Copilul a fost intr-un pericol major, având în vedere ca animalele salbatice nu sunt în număr mic în acea zonă. Prezenţa câinelui a fost un scut de protecţie pentru băiatul înalt cât o lingură. Cooper a fost adoptat în urmă cu trei ani de familia Urness, după ce aceştia l-au găsit pe marginea unui drum. Şi acest gest s-a dovedit a fi cea mai bună decizie din viaţa lor!    

Etichete: