1091 Vizualizari

07 Dec, 2015 la 1:00 pm

Totul despre „cat scratch disease” sau boala zgarieturii de pisica!

Boala zgarieturii de pisica sau febra zgarieturii de pisica este o infectie declansata de un tip de bacterii (germeni) existente in saliva de pisica. Aceasta bacterie poarta denumirea de bartonella henselae si poate fi transmisa de la pisica la om.

Medicii si cercetatorii afirma ca felinele contacteaza aceasta boala in urma intepaturilor puricilor, care au rol de vector al transmiterii agentului infectios la pisici.

bartonella henselae1

Potrivit sfatulmedicului.ro, o persoana se poate molipsi de aceasta boala in urma muscaturii sau zgarieturii de pisica: bacteriile pot ramane pe labutele pisicii intrucat aceasta pentru a le curata, le linge.

Cat-Scratch Disease 2
Prin muscatura sau zgarietura pisicii, bacteriile din saliva acesteia se vor transmite la om. O modalitate prin care bacteriile ajung in ochii unei persoane este mangaierea blanei pisicii care contine bacterii si apoi frecarea ochilor.

bartonella henselae3
Boala zgarieturii de pisica nu este o boala severa pentru persoanele care au un sistem imunitar bine dezvoltat si care sunt sanatoase. In schimb, poate deveni o problema pentru cele care au un sistem imunitar slabit: cei care fac chimioterapie pentru diverse tipuri de cancer, pentru cei care sufera de diabet zaharat sau cei care au sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA).

bartonella henselae4

Simptomele afectiunii:

In locul infectat de muscatura sau zgarietura de pisica va apare o infectie sau o rana care va persista intre 3-10 zile. Perioada de vindecare va fi indelungata. Un alt simptom specific este inflamarea ganglionilor limfatici (insotita de infectarea acestora) sau a altor glande aflate in apropierea zonei muscaturii sau zgarieturii de pisica. De exemplu, in cazul in care muscatura pisicii este localizata la nivelul bratului, glandele din zona axilei pot deveni sensibile la atingere, dureroase si inflamate. De asemenea, poate sa apara si febra (in jurul valorii de 38 grade Celsius).

Trebuie consultat medicul atunci cand o persoana este muscata sau zgariata de o pisica?

Se va contacta medicul de familie daca vor fi observate oricare din urmatoarele probleme:
– leziunea provocata de muscatura sau zgarietura de pisica nu se vindeca dupa o perioada indelungata de timp;
– apare o zona rosie in jurul zgarieturii sau muscaturii de pisica, ce continua sa se agraveze, chiar si dupa doua zile de la prejudiciu;
– se manifesta febra care dureaza mai multe zile dupa o zgarietura sau muscatura de pisica;
– nodulii limfatici sunt durerosi (chiar mai mult de doua-trei saptamani);
– sunt prezente dureri de oase sau articulare, dureri abdominale (fara febra, varsaturi sau diaree) si apare o stare de oboseala accentuata, neobisnuita care dureaza mai mult de doua-trei saptamani.



Cum este diagnosticata boala zgarieturii de pisica?

Medicul va intreba pacientul daca a fost muscat sau zgariat de o pisica, iar daca raspunsul acestuia este afirmativ, va face pacientului un consult fizic. Daca ganglionii sunt umflati si apar si alte simptome specifice bolii, pentru certitudine, medicul va face si un test special de sange care va confirma sau infirma prezenta bolii.

Tratament – in unele cazuri e necesara administrarea de antibiotice!

La majoritatea oamenilor boala zgarieturii de pisica se vindeca fara tratament. Adesea, medicamentele eliberate fara prescriptie medicala (aspirina sau ibuprofen, de exemplu) si aplicarea locala de comprese calde pot ajuta la ameliorarea durerii si a disconfortului.

Cu toate acestea, in anumite cazuri poate fi necesara administrarea antibioticelor, mai ales atunci cand ganglionii limfatici infectati sunt durerosi si inflamati mai mult de doua-trei luni. Antibioticele pot fi utile si pentru diminuarea febrei prezente o perioada lunga de timp sau daca infectia a ajuns la nivelul oaselor, ficatului sau a altui organ. In cazul in care un nodul limfatic este foarte mare sau dureros, medicul ar putea considera necesara drenarea infectiei de la nivelul acestuia pentru ameliorarea simptomelor. Drejanul se va face prin introducerea unui ac in piele si apoi in nodul pentru ca lichidul sa fie colectat si eliminat.

Poate fi prevenita boala zgarieturii de pisica?

Evitarea contactului cu pisicile este cea mai simpla modalitate prin care poate fi prevenita boala, dar aceasta masura nu este de obicei cea mai potrivita in cazul persoanelor care au pisici. Totusi se va incerca sa se impiedice orice situatie in care o persoana ar putea fi muscata sau zgariata de o pisica: nu o va tachina sau provoca.

Cele mai multe zgarieturi si muscaturi provin de la pisici care sunt provocate. Apoi, spalarea mainilor dupa ce pisica a fost mangaiata este un alt mod de a preveni infectia. Deparazitarea felinei este un alt mijloc de preintampinare a infectiei.

Se pare ca pisicile sunt contagioase si pot transmite acest tip de infectie doar pe perioada a catorva saptamani. Pisicile tinere, au sanse mai mari sa fie purtatoare ale agentilor patogeni decat pisicile mai in varsta. Cu cat o gospodarie cuprinde mai multe pisici cu atat sansele infectiei cresc. Iar in cazul in care pisoii au purici, rata de infectare este si mai ridicata.

Pot fi tratate pisicile?

De obicei, pisicile nu necesita tratament, intrucat bacterile nu le imbolnavesc. Acestea sunt doar purtatoare ale bacteriilor care declanseaza boala la oameni. Daca, totusi, o persoana este ingrijorata ca pisica sa ar putea experimenta simptomele specifice bolii bartonella henselae, ar trebui sa contacteze medicul veterinar.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI