1676 Vizualizari

24 Mar, 2015 la 2:10 pm

Top 10 alimente interzise animalelor de companie

Medicii au intocmit o lista cu alimentele interzise animalelor. Daca patrupedele le consuma, acestea risca boli grave.

1. Xylitol = îndulcitori artificiali

Xylitol este un îndulcitor artificial folosit în numeroase produse, precum bomboane, gumă de mestecat, produsele de dietă şi anumite paste de dinţi. Xylitolul este foarte periculos pentru animale, iar efectele sale se văd rapid. Această substanţă duce la eliberarea insulinei, care provoacă hipoglicemie – un nivel scăzut de zahăr în sânge. Simptomele sunt vomă, probleme de coordonare şi letargie. În câteva zile, cedează ficatul. Prin urmare, evitaţi să ţineţi bomboanele într-un loc unde pot ajunge animalele voastre  şi nici nu le recompensaţi cu astfel de dulciuri.

2. Laptele şi alte produse lactate

Imaginea unei pisicuţe care bea lăptic este adorabilă, însă, în realitate, aduce numai probleme. Nici pisicile şi nici căţeii nu sunt echipaţi cu sisteme care pot tolera lactaza – o enzimă care ajută la digestia lactozei. Prin urmare, laptele duce la probleme digestive, precum diaree sau chiar alergii la mâncăruri. Humane Society din SUA vă recomandă să nu le daţi prietenilor pufoşi lactate. Si aceste alimente sunt interzise.

3. Carne crudă şi oase

Animalelor le place să roadă oasele, dar nu le face prea bine. Din oase se pot rupe aşchii, iar câinii şi pisicile se pot îneca, sufoca, pot face blocaj intestinal şi multe alte probleme digestive. Însă oasele ajută la problemele dentare. Aşa că veterinarii propun oasele artificiale, pe bază de nylon.

Carnea crudă transmite o mulţime de bacterii, precum E.coli, care dăunează sistemului digestiv al animalelor. Oferiţi-le pufoşilor, în schimb, carne gătită. O să le placă la fel de mult.

4. Ceapă şi usturoi

Mirosul lor puternic nu le atrage, oricum, pe animale. Nu preparaţi mâncăruri pentru animale care să conţină ceapă sau usturoi pentru că le irită tractul gastrointestinal, duce la vătămări ale celulelor roşii, la atacuri de astm şi chiar la vătămări ale ficatului.

5. Avocado



Avocado conţine un element cunoscut drept persină, care este extrem de toxic pentru animale, chiar şi pentru cele mari, precum caii. Dacă este mâncată, duce la dificultăţi respiratorii, inflamarea glandelor mamare, acumularea de fluide în jurul inimii şi poate duce chiar la moarte. Chiar şi o bucată mică de avocadă le face pe animale să vomite, deci, atenţie mare!

6. Alcoolul

Alcoolul este extrem de periculos pentru animale, ducând chiar la comă sau moarte. Cel mai des, ele vomită, au diaree, probleme ale sistemului nervos central, de respiraţie şi tremură.

7. Cafeină şi ciocolată

Atât pisicile, cât şi căţeii, iubesc ciocolata – ca şi oamenii, de altfel. Ea este însă periculoasă, întrucât conţine substanţe toxice pentru animale, care duc la vomă, agitaţie şi spasme musculare. Doar 113-283 grame de ciocolată sunt letale pentru căţeii mici.

Nici cafeina nu este bună pentru prietenii noştri necuvântători, ducând la bătăi neregulate ale inimii şi chiar moarte.

8. Struguri şi stafide

Nu se ştie exact de ce animalele reacţionează foarte rău la ele, cert este că pot avea grave probleme de sănătate din cauza lor. Nu le daţi nici măcar prăjituri care conţin stafide! Puteţi să le oferiţi în schimb o mulţime de alte fructe: mere, pere, portocale, banane şi pepene fără seminţe. Nu le daţi piersici, pentru că conţin substanţe toxice pentru animale, fiind fatale pentru pisici şi căţeii mici.

9. Aluatul cu drojdie

Aluatul cu drojdie se umflă în stomacul animalului, ducând la o producţie crescută de gaze în sistemul digestiv. Acest lucru poate duce la ruperea stomacului sau a intestinelor. Prin urmare, nu le oferiţi animăluţelor alimente ca pâine sau prăjiturele.

10. Nucile de Macadamia

Din fericire, se găsesc în Hawaii, aşa că şansele de a ajunge la noi sunt mai reduse. Dacă faceţi,totuşi, rost de ele, nu le daţi sub nicio formă animalelor. Doar şase nuci duc la efect grave de sănătate, ajungând până la paralizie, hipertemie.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI