1541 Vizualizari

25 Dec, 2013 la 11:20 am

„Sper in minunea de Craciun… Noi, oamenii, cedam mult mai usor…”

O noua fila din Jurnal de Veterinar - Dr. Alexandra Mladin

1499002_633358660061503_1917108838_o

 

Iar e luni. Este una din zilele in care ma simt rupta de oboseala. Ma ridic cu greu din pat si ma pun in miscare. O alerg pe Rawa (o catelusa zapacia foc) prin casa sa ii pun hamul… Mergem impreuna la munca.

-Te cred ca nu vrei in frig!, gandesc eu. Dormeai bine pe perna mea.  Si ea parca imi citeste gandurile: se aseaza in fata mea si incepe sa ma latre.

-Nu, nu si nu! Nu te intoric in pat! La munca cu tine, ii zic eu razand.

1491757_633358650061504_803059919_n

Pe drumul spre cabinet imi aduc aminte ca vorbisem seara cu seful meu sa ma puna la curent cu ce s-a intamplat pe tura lui. Gasise un pisoi in weekend, in fata blocului, era ingetat. Grabesc pasul curioasa sa il vad. Ajung la cabinet,o bag pe Rawa in boxa si fara  sa ma schimb fug la custi sa vad pacientul. Pacient care era mai mult mort decat viu… Abia mai respira… Arunc repede geaca in cuier si incep examinarea. O mana pe pisoi, tigrat, cu urechi mari cu boticul si ochii plin de puroi. Era atat de slab incat imi era teama sa nu il frang in maini. Temperatura era sub puterea de masurare a termometrului. Glicemia la fel, gradul de deshidratare. Ce sa mai vorbim… Ii strangeam cu doua degete pielea din zona coastelor si nu revenea la normal. Mucoasele erau albe, aproape ca nu i se simtea inimioara,atat de rar batea. Cum nu aveam cum sa ii bag o linie de perfuzie pentru ca efectiv nu avea vene (pana si cea mai subtire branula era muuult mai groasa decat venele lui),am ales sa ii fac o rehidratare subcutanata.

1462756_633358640061505_679369469_o

–  Mai, Gogosica…, cum ii zic eu.

I-am facut un antibiotic, vitamine, am degajat caile nazale sa poata respira si pe nasuc nu numai pe botic si cand ajung la ochisori remarca.

– Esti orb, ii zic soptind, corneea este opacifiata la ambii ochisori… Cel mai probabil din cauza infectiei s-a ajuns aici.

Ma intristez.

-Cat ai suferit tu micutule, oare cum ai reusit sa supravietuesti?



1472916_633358636728172_67385640_n (1)

Ii verific dintisorii, nu pare sa aiba mai mult de 3 luni. 3 luni, desi cantarea aproape 400 de grame, mult prea putin pentru varsta lui. Il invelesc bine in patura Rawei care este calduroasa si pufoasa si ii pun cateva sticle cu apa calda langa el. Asez cusca langa mine. Din cand in cand mai bag mana la el, verific daca mai respira.

Dupa cateva ore, care mi s-au parut foarte lungi desi a fost nebunie la cabinet, incepe sa isi miste labutele. Spre sfarsitul programului incep sa fac curat prin cabinet, sa pun lucrurile la locul lor si in linistea de acolo se aude un miorlait usor. Zambesc, il maigai usor pe capsor si ii zic:

-Deci vrei sa traiesti… hmmm… asta inseamna sa imi iau de lucru acasa… Din nou.

Zis si facut ne pornim spre casa. Il instalez in baie unde fac sauna pt el. A fost o noapte lunga pentru amandoi. La 2 ore trebuiau schimbate sticlele cu apa calda si facuta rehidratare – desi respira mult mai bine, nu isi facea deloc reglajul la temperatura si glicemie. Cand a sunat alarma de dimineata abia am putut sa ma ridic din pat. Eram franta,ametita , ma duc direct la baie sa verific micul pacient. Il strig: Cleo! Si … Surpriza! Raspunde!

1499002_633358660061503_1917108838_o

Mirata,il strig din nou si raspunde iar. La a 3-a strigare ii deschid usita la cusca. In timp ce imi raspunde incepe sa faca pisi-pisi cu gherutele pe mana mea si sa toarca. Am uitat si de oboseala si de tot, de fericire ca a trecut primul hop.

-Trebuie sa papi ceva, pui mic.

Ziua a trecut foarte repede. A fost si azi aglomerat la cabinet. Din cand in cand treceam pe langa cusca. Spre sfarsitul programul apuca cateva bobite si le rontaie cu greu..

-Bravo puiule, ii zic, e un pas inainte! Cu chiu cu vai reusesc sa ii dau si 5 ml de ciorbita. Ma declar mulltumita momentan, dar stiu ca poti mai mult.

Ultimile 3 zile au fost grele pt amandoi. Pentru mine pentru ca aproape ca nu apucam sa dorm, cat despre el: il intepam, ii curatam ochisorii, ii puneam picaturi si in nas si in ochisori. Si de parca nu era de ajuns, il pompam si cu mancare..Dupa aceste 3 zile am reusit sa-l stabilizez. Mananca cu ajutor bobite si carnita, uraste ciorba. A inceput sa se plimbe prin camera dupa mine si se invarte neputincios atunci cand ma pierde din raza lui..

O sa luptam in continuare sperand in minunea de Craciun. El crede in ea, pentru ca altfel… Nu ar mai avea forta la cele 400  de grame ale lui sa toarca ori de cate ori ma simte in zona. Ma impresioneaza forta lui… Noi, oamenii, cedem mult mai usor.

1513274_633358653394837_1625479151_n

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

2 Comentarii

  1. Nu pot sa spun decit, d-na doctor sa va dea Dea domnul tot ce doriti, zile senine si fericite, un Craciun fericit su multa sanatate si bucurii ! La multi ani !

  2. valentin spune:

    Tare l-as lua, de n-ar fi atat de departe. Pisoiul asta merita sa traiasca, iar dumneata , doamna doctor, esti la randul dumitale o minune , mai ales pentru timpurile astea. Fi la fel de inimoasa in continuare. Tot respectul pentru suflet si profesionalism ! Valentin – (Helsinki)

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI