Sari la conținut
Home » Sondaj: Românii sunt împotriva uciderii câinilor fără stăpân

Sondaj: Românii sunt împotriva uciderii câinilor fără stăpân

Sondajul realizat de cunoscutul institut de sondare a opiniei publice Mercury Research, la solicitarea organizației pentru protecția animalelor Vier Pfoten, relevă că 62% dintre români sunt împotriva omorârii câinilor fără stăpân. O mare parte din populația României ar agrea, în schimb, soluții alternative pentru rezolvarea acestei probleme: 84% preferă varianta ținerii câinilor în adăposturi, iar 72% consideră că animalele blânde pot fi retunate în teritoriu dacă au fost sterilizate.Sondajul Mercury Research mai arată faptul că 66% dintre români nu ar vota pentru un partid politic care susține eutanasia câinilor fără stăpân. „Această majoritate care nu simpatizează cu politicienii pro ucidere reprezintă un mesaj ferm dat de români”, spune Gabriel Păun, director campanii Vier Pfoten. ”Mi-aş dori să văd candidaţii la alegerile europarlamentare poziţionându-se public în această problemă şi incluzând-o pe agenda lor în următorii 5 ani”. Sondajul mai arată și că 7% dintre cetățenii României vor să adopte un câine fără stăpân. Acest procent reprezintă 1,15 milioane de oameni. ” Dacă acești iubitori de animalele ar adopta în mod real un animal, atunci numărul de căţei din stradă s-ar reduce semnificativ. Sunt atât de mulți câini prietenoși în adăposturi sau pe străzi, pentru care ultima şansă la viaţă este adopția. Pentru ei, VIER PFOTEN poate asigura gratuit sterilizarea și microciparea”, mai arată Păun.