Sari la conținut
Home » Sepia – Maestra deghizărilor

Sepia – Maestra deghizărilor

Sepia este un animal marin diferit față de rudele sale (calamarul, caracatiţa) prin prezenţa unei formaţiuni interne calcaroase cu ajutorul căreia îşi poate modifica flotabilitatea. Întâlnite în regiuni oceanice temperate şi tropicale, acestea preferă apa mică în ciuda faptului că pot coborî la adâncimi de peste cinci sute de metri. Asemănător caracatiţei, aceste moluşte prezintă membre dotate cu ventuze pentru a îşi imobiliza prada. Deoarece au cel mai mare creier raportat la mărimea corpului dintre toate nevertebratele, sepiile sunt considerate a fi extrem de inteligente.În comunicare, acestea se folosesc de mişcări, postură, texturi şi bineînţeles, culoarea pielii. Utilizând combinaţii dintre elementele menționate anterior, se pot camufla, pot comunica cu alte sepii dar pot transmite şi semnale către prădători pentru a-i deruta şi descuraja. Celulele responsabile pentru modificările de culoare se numesc cromatofori. Cu ajutorul acestor celule din pielea sa, sub controlul impulsurilor electrice transmise de către creier, sepia îşi poate modifica forma şi culoarea în timp de câteva secunde. Aceasta este descrisă ca fiind o adevărată maestră a deghizării, reuşind să realizeze cele mai bune bluffuri din lumea animală. Aceste trucuri sunt utile şi când vânează. Prin afişarea unui model cu dungi negre, asemănător unei zebre, îşi hipnotizează prada.Când vine vorba de reproducţie, în cadrul unei specii unde numărul masculilor este superior cel al femelelor, cei mari îşi găsesc mai repede perechea. Însă inteligenţa şi abilităţile cromatice sunt de mare ajutor pentru cei mici. Modificându-şi culoarea, forma şi postura pentru a imita femelele, masculul de talie mică reuşeşte uneori să îl păcălească pe cel mare pentru a ajunge la perechea sa.În sistemul circulator al sepiei au fost descrise trei structuri distincte cu rol în pompare a sângelui, două pentru circulaţia către branhii iar una pentru restul corpului. Spre deosebire de vertebrate, unde proteina responsabilă pentru transportul oxigenului este hemoglobina, sistemul circulator al sepiei s-a dezvoltat în aşa fel încât o altă proteină, hemocianina, este cea care îndeplineşte acest rol. Datorită acestui fapt, sângele apare ca având o culoare albastră verzui, dată de conţinutul de cupru a hemocianinei.Deşi există mici similarităţi în procesul de dezvoltare a aparatului vizual între cefalopode şi vertebrate, cele două sunt vast diferite. În ciuda faptului că nu pot percepe culorile, pot recepţiona până şi cele mai mici diferenţe de contrast ale luminii. Datorită poziţionării nervului optic în spatele retinei, conceptul cunoscut de noi drept ‘punct orb’ nu este prezent la sepii, acestea având posibilitatea de a privi atât înainte cât şi înapoi. Pupila sepiei este una uşor de recunoscut în lumea animală, având o formă rar întâlnită, respectiv forma literei ‘W’.La fel ca şi marea majoritate a cefalopodelor, sepiile au abilitatea de a produce şi de a excreta în urma lor acel pigment închis la culoare asemănător cernelii. Aceasta serveşte drept tactică de evadare, dezorientând prădătorii suficient de mult încât să poată pleca în siguranţă.În ciuda pescuitului la scară largă în scop comercial, sepia nu este în pericol de dispariţie. Însă, din nefericire, modificările climatice din ultimii ani se exprimă la nivelul oceanului prin scăderea pH-ului, fapt care poate reprezenta un pericol nu doar pentru sepii, ci şi pentru multe alte specii de animale marine.