1149 Vizualizari

09 Sep, 2013 la 12:19 pm

SCRISOAREA LUNII. Mi-aș dori ca toți câinii să aibă norocul meu

Mă numesc Negruţa. Nu mai vreau să-mi amintesc de timpul când am fost bătută, alungată şi înfometată. Vreau să uit acea perioadă tristă din viaţa mea. Vreau să păstrez în memorie doar întâmplările în care viaţa mea s-a schimbat radical. Era o dimineaţă frumoasă, dar rece, de început de primăvară.

Eram rănită grav la o lăbuţă, tăiată pe burtică şi tremuram adăpostită sub un tufiş într-un parc pe unde trecea multă lume fără să-mi dea atenţie. Îmi amintesc că am început să plâng. Oamenii plâng cu lacrimi, noi căţeii plângem cu sufletul. Oare de ce oamenii nu înţeleg că şi noi avem suflet şi ne doare când suntem bătuţi şi izgoniţi, că suferim de foame şi frig? Deodată, în fața tufișului unde mă adăposteam, s-au oprit două doamne care-și plimbau doi câini.



Aceștia, curioși, s-au apropiat de mine dând din codițe. Am privit în ochii lor și puteam lesne citi fericirea de a avea un stăpân. În ochii mei nu se putea citi decât deznădejdea. Apoi, cele două doamne au dispărut, ca să revină după un timp, să mă ia în braţe şi să mă ducă în casa lor. Eram flămândă şi înfrigurată.

După ce mi-au pansat lăbuţa şi rana de la burtică, mi-au dat să beau lăptic cald. Mi-era cald şi bine. Am adormit. Mai târziu, mult mai târziu, m-am trezit pe masa de operație a unui medic veterinar și care deja îmi operase lăbuța bolnavă. Încet îmi reveneam, simţind căldura şi dragostea celor două doamne faţă de mine. Nu trebuie să vă mai spun că în tot acest timp povestea mea însoţită de o fotografie circula pe internet în speranţa că cineva mă va adopta. După un timp, în care foarte mulţi oameni de suflet se ofereau să mă adopte (şi din provincie, ba chiar din străinătate) am avut norocul să mă adopte o familie cu o casă mare şi cu o curte unde alerg toată ziua,unde sunt iubită şi răsfăţată deşi mai fac şi prostioare. Aş dori ca acest noroc să-l aibă  toţi căţeii din lume şi să-şi găsească stăpâni iubitori ca ai mei şi pe care îi iubesc cu recunoştiinţă şi devotament.
Trimisă de Jules Cohn

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

2 Comentarii

  1. Mi-a placut scrisoarea, dar sunt dintre cei care sustin rezolvarea probleme… lor. Nu numai a maidanezilor, dar sa ne oprim la asta. Ceea ce a intalnit Negruta, a fost nu numai niste persoane iubitoare, dar niste persoane responsabile si cu constiinta. Majoritatea persoanelor miloase, spun „vai saracul… cineva ar trebui sa faca ceva” si trec mai departe, ii arunca o bucata de paine, poate il duc si la veterinar, dar ulterior il duc inapoi pe strada.Ori Negruta a gasit mai mult de atat, un stapan, o persoana care si-a asumat raspunderea.
    Nu suntem toti obligati sa luam cainii acasa, iar marinimia nu consta in a-i da drumul pe strada. Poate ar trebui sa intelegem ca cei care nu iau un caine stiu ca nu isi pot asuma aceasta responsabilitate si ar trebui sa ii respectam pentru asta. Dar nu o sa respect niciodata o persoana care hraneste cainii de pe strada, ii duce la veterinar si le da drumul pe strada. „Ce persoana generoasa sunt eu!” Pe bune? Cine nu vrea un caine nu vrea neaparat moartea lor. Cine vrea moartea cainilor va vrea si moartea mea si a ta maine, pentru ca avem alta inaltime sau mai stiu eu de ce. S-a ajuns la o vrajba intre oameni, din cauza lipsei de responsabilitate. Cine nu vrea cainii pe strada nu vrea neaparat moartea lor, eu nu vreau moartea lor, dar locul lor nu e pe strada. Este vorba de lipsa de implicare: „ma deranjeaza aspectul asta (orice), dar Cineva, nu EU, ar trebui sa faca ceva in legatura cu asta”. Despre asta este vorba, oameni buni, lipsa de responsabilitate, de implicare. Delegam problemele care ne deranjeaza si pe urma nu ne convine rezultatul, apoi ii uram pe ceilalti, care s-au implicat sau au fost nevoiti sa faca ceva.
    In realitate nu cred ca este vorba de iubitori de animale si uratori de animale, ci de lipsa de constiinta, neasumarea raspunderii si lipsa de implicare. Cine uraste animalele si le vrea moartea, ar omori si pe oricare dintre noi in orice clipa sub orice pretext. E boala psihica, sete gratuita de sange.
    Sper sa ne descoperim constiinta si sa ne dam seama ca nu ne rezolva nimeni problemele, trebuie sa ne implicam si sa participam la decizie. Da, adica sa ne asumam raspunderea. Rezolvarea oricarei probleme este o munca, asa este toata viata, nimic nu vine gratis, totul se obtine cu eforturi.

  2. Un articol de nota 10.Sa fii om este lucru mare.Felicitari

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI