Historia.ro relateaza detalii ale „afacerii religioase a mumificarii animalelor” de catre vechii egipteni, pornind de la uimirea lui Herodot care, calatorind in Egipt, in secolul al V-lea a.Hr., isi noteaza ca observatii faptul ca, in momentul in care o pisica murea, intr-o gospodarie, toti membrii familiei obisnuiau sa isi rada sprancenele. Daca, in schimb, era vorba de moartea unui caine, se radeau in cap sau pe tot trupul.Potrivit sursei mentionate anterior, dupa moartea felinelor, lesurile erau transportau pana in Bubastis, in Estul Deltei Nilului, unde erau imbalsamate dupa care ingropate in depozite speciale. Herodot nu a inteles semnificatia exacta a ritualului sau amploarea fenomenului. Egiptenii imbalsamau animalele de mai bine de 3.000 de ani, depozitand milioane de pisici, caini, ibisi, soimi si chiar crocodili in catacombe imense, sapate adanc in pamant. Despre anvergura ritualului nu s-a stiut nimic pana in secolul al XIX-lea, cand s-au gasit mai multe astfel de catacombe.
Spre exemplu, arheologii britanici din perioada coloniala au desconsiderat descoperirea necuvantatoarelor. Toti visau la mormintele spectaculoase ale faraonilor, reginelor si printilor, iar mumiile animale nu le-au captat atentia. Dimpotriva, acestea au fost trimise in Marea Britanie pentru a servi drept ingrasamant pentru ogoare. O nava a transportat din Egipt nu mai putin de 19 tone de mumii, ceea ce inseamna aproape 10.000 de pisici.Astazi insa, fenomenul a capatat o cu totul alta valoare: mumificarea animalelor de companie contribuie la intelegerea religiozitatii egiptenilor si a relatiei speciale, sacralizate, cu mediul inconjurator. Egiptologul Salima Ikram considera, potrivit historia.ro, ca mumiile au o istorie personala de povestit. Cu ajutorul lor, aflam informatii despre cultura si economie, despre medicina veterinara si intretinerea animalelor in lumea egipteana.Sapand in necropola Sakkara de pe langa orasul antic Memfis, Ikram si echipa sa de arheologi au investigat o catacomba in care erau ingropate milioane de mumii de caini, sacrificii aduse zeului mortuar Anubis. Cercetand scheletele si tehnicile de imbalsamare, s-a ajuns la concluzia ca cel putin patru specii au avut parte de ritual. Radiografiile au aratat insa ca imbalsamatorii au actionat rapid si adesea gresit – in unele cazuri trupurile au fost asezate nepotrivit sub bandaje sau, de multe ori, sub bandaje nici macar nu se aflau animale, ci paie; probabil din cauza lipsei de animale sacrificiale lucratorii mai recurgeau la trucuri pentru a atrage clientii. Egiptenii credeau ca rudele moarte traiau mai departe in viata de apoi, de aceea mortul primea multa hrana in mormant, uneori sub forma mumiilor de rate, gaite, vaci sau porumbei. Si in mormantul faraonului Tutankhamon s-au descoperit 40 de cufere pline cu animale imbalsamate. Iar animalele de companie isi insoteau de obicei stapanii in lumea de dincolo. Spre exemplu, faimosul arheolog Flinders Petrie a scos la iveala un astfel de caz, si anume, gasirea in sarcofagul lui Hapi-mens a cainelui sau, asezat la picioarele preotului.Potrivit traditiilor egiptene, animalele beneficiau de o relatie speciala cu zeii, iar despre anumite animale se spunea chiar ca ar reprezenta incarnari ale divinitatilorIn general insa, potrivit sursei mentionate anterior, majoritatea animalelor erau imbalsamate din motive religioase – potrivit traditiilor egiptene, animalele beneficiau de o relatie speciala cu zeii, iar despre anumite animale se spunea chiar ca ar reprezenta incarnari ale divinitatilor. De pilda, taurul Apis era considerat incarnarea zeului creator Ptah.
Tot Herodot relateaza ca preotii cercetau animalul ales cu mare atentie inainte sa constate ca era intr-adevar intruparea lui Ptah. Ii urmareau miscarile, si in picioare, si culcat, iar apoi se uitau la limba acestuia, ca sa vada daca purta insemnele corespunzatoare. Potrivit traditiei, animalul trebuia sa fie negru cu alb, cu capul, spatele si posteriorul negre, o pata alba in frunte si una rosie intr-o parte. Animalul dispunea de un sanctuar propriu si traia in lux pentru tot restul vietii. Sanctuarului ii apartineau si fasiile de pamant unde cresteau plantele cu care se hranea animalul. Taurul traia in jur de 16-17 ani, iar la moarte era purtat in procesiune prin oras si plans vreme de 70 de zile, timp in care avea loc imbalsamarea. Apoi Apis trecea la odihna vesnica intr-unul din complexele mortuare de la Sakkara. Totodata, conform traditiei, zeul se incarna in alt animal, iar preotii incepeau imediat cautarea urmatorului animal sacru. Astfel, povesteste Diodorus – doliul se incheia dupa ce se alegea un taur nou.Alte animale venerateCrocodilii aveau si ei un templu propriu, la Fayum, ibisii la Tuna el-Gebel, iar pisicile la Bubastis. Iar toti zeii egipteni sunt reprezentati in iconografie cu chipuri zoomorfe: Sekhmet – leu, Sobek – crocodil, Toth – ibis, Anubis – caine; Seth – magar, etc.Se pare totusi ca multe animale aveau parte de un sfarsit cu totul brutal. Radiografiile au aratat ca doar una din trei pisici era ucisa la varsta adulta si ca de cele mai multe ori li se rupea gatul sau erau pur si simplu sfaramate cu un obiect greu. Cainii erau strangulati. Milioane de animale au murit pe banda rulanta, dupa care se mumificau la centrele de imbalsamare, procedura presupunand scoaterea organelor interne, uscarea corpului cu carbonat de sodiu, ungerea cu uleiuri si infasurarea in benzi textile.Dupa mumificare animalele erau lasate in depozite, care se goleau o data pe an cu o mare ceremonie, cand acestea se ingropau in complexele funerare. Fiecare specie avea propria catacomba, cu un tunel principal si multe galerii secundare unde mumiile, una peste alta, se inaltau pana in tavan. Cand se umplea o camera, era zidita si alta era data in folosinta.