35 Vizualizari

09 nov., 2017 la 1:25 pm

Puli / Hungarian Water Dog


Greutate: 10 – 15 kg
Inaltime: 36 – 44 cm
Origine: Ungaria,

Istoric rasa Este o rasa veche adusa din Asia de catre triburile de huni in sec a IX-lea si care se crede ca ar fi urmasul terrier-ului tibetan. Aceasta rasa a fost revitalizata la inceputul secolului al 20-lea pentru a fi diferentiat de pumi. Este astazi cunoscut in mai multe tari din Europa si in SUA unde este mult apreciat.

Descriere Fizica Este un caine de talie medie, cu un corp solid, musculos, de forma patrata. Capul este mic, mai mult lat decat lung si un bot scurt si drept, cu un nas mare si negru. Ochii sunt rotunzi si mari, caprui inchis. Urechile sunt in forma de V, lasate si acoperite de parul lung si des pe cap. Coada, destul de lunga si stufoasa este purtata lasat sau pe spate. Blana este dublu stratificata cu un prim strat des si stufos si un strat exterios lung, des, cret, formand franjuri (corzi). Culoarea frecvent intalnita este negru sau nuante de cenusiu, dar sunt si exemplare albe sau alb-murdar.

Personalitate Este un caine foarte iute, animat, cu usoare tendinte spre independenta. Este jucaus, vesel, chiar galagios uneori, afectuos cu familia, tinzand sa se ataseze de o singura persoana. Se intelege bine cu alti caini, alte animale de companie si iubeste copiii.

Ingrijire Acesti caini nu naparlesc dar in blana lor se pot aduna scaieti, mizerie, obiecte mici si trebuie curatata, eventual franjurile impaslite se impletesc pentru a incuraja dezvoltarea acestora. Baia nu este recomandata decat vara deoarece ii trebuie cateva zile sa se usuce. Blana ajunge la maturitate la varsta de 3 ani.

Conditii de viata Este un caine rezistent la intemperii, caruia ii place miscare alaturi de o familie activa, intr-o zona cu un climat mai racoros. Are nevoie de dresaj, socializare, exericitii.

Dresaj Este o rasa usor de dresat inca din primul an de viata. Ii plac exercitiile care il solicita, il pun la incercare. Se descurca bine la exercitii de agilitate, flyball.

Utilitate Este folosit la paza turmelor, a locuintelor si ca animal de companie.

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.