Sari la conținut
Home » Prima gorilă născută în captivitate a murit într-un parc zoo din SUA la 60 de ani

Prima gorilă născută în captivitate a murit într-un parc zoo din SUA la 60 de ani

Prima gorilă născută în captivitate, care a devenit cel mai în vârstă exemplar cunoscut al speciei sale, a murit la vârsta de 60 de ani, au anunțat oficialii parcului Zoo din Columbus, Ohio, relatează Reuters, preluată de Agerpres.Colo a fost găsită moartă în țarcul său. Ea s-a născut la 22 decembrie 1956 și au mai trecut cinci ani din acel moment înainte ca o altă gorilă să se nască în captivitate în SUA.Parcul Zoo a sărbătorit aniversarea de 60 de ani a lui Colo luna trecută, după ce la 3 decembrie primatei i s-a extirpat o tumoare malignă de sub braț. Ea era cea mai în vârstă gorilă cunoscută și a depășit prognoza de viață obișnuită pentru specia ei cu peste două decenii, a declarat Patty Peters, o purtătoare de cuvânt a parcului Zoo.Potrivit sursei citate, gorila nu prezenta semne de boală și chiar cu o zi înaintea morții a fost vizitată de 13.000 de persoane. „Erau rânduri de oameni. A interacționat cu vizitatorii întreaga zi”, a spus Peters.Colo a fost mama a trei gorile, bunica a 16, străbunica a 12 și stră-străbunica a trei. Cea mai mare dintre progeniturile sale, Emmy, a fost prima gorilă de a doua generație care s-a născut într-un parc zoo, iar nepoata ei Cora a fost prima de a treia generație născută în captivitate.Gorilele, care trăiesc în pădurile tropicale din Africa centrală, sunt cele mai mari primate din lume, iar masculii pot atinge și 200 kg.În prezent mai există circa 350 de gorile din toate speciile în parcurile zoo din SUA și circa 150.000 până la 200.000 din specia ei (gorilă de câmpie de vest) în întreaga lume, a precizat instituția în comunicat. Gorilele sunt o specie în pericol din cauza pierderii habitatului, a braconajului și a vulnerabilității la boli.Colo va fi incinerată iar cenușa ei va fi îngropată într-o locație neprecizată din parcul zoo din Columbus. Rezultatele necropsiei care urmează să stabilească cauza morții sunt așteptate în aproximativ patru săptămâni.

Etichete: