665 Vizualizari

23 Iun, 2017 la 9:58 am

Povestea lui Scârţu îți va face ziua mai frumoasă: ”În cei peste 20 de ani ai mei am trăit multe evenimente…”

Povestea lui Scârţu îți va face ziua mai frumoasă: ”În cei peste 20 de ani ai mei am trăit multe evenimente…”

Povestea de viață a motanului Scârțu este fascinantă. Motanul a trecut prin toate etapele vieții, s-a bucurat, a fost trist, bolnav, dar a ajuns cu bine la cei peste 20 de ani ai săi.

Bună ziua dragilor,
Eu sunt SCARTU, numit aşa de la scârţîitul pe care-l scot, că nu-mi place să miaun.
Aşa cum probabil bănuiţi, I’m a DARK MOON CÂT, too. N-am nici un fir de par de altă culoare.
Azi dimineaţă, la cafea, Mami mi-a citit din ANIMAL ZOO despre expoziţia de pisici. Chiar dacă nu o fi să fie, tot va spun povestea mea.

Prin 1992 sau poate 1993, că sunt bătrân şi nu mai ţin minte, Mihai, fiul lui Mami, m-a găsit zgribulit printre garajele din spatele blocului şi m-a adus acasă. Mami n-a fost foarte încântată, pentru că luase decizia de a nu mai avea pisici, dar pentru că eram deja în casă, abia începusem să văd şi mai eram şi negru, m-a băgat în buzunarul capotului şi asta a fost şansă vieţii mele.
La două săpatamini de la eveniment, pe principiul cunoscut în toate familiile cu mai mulţi copii, „el de ce a putut şi eu nu?”, Ruxi, sora lui Mihai, a adus şi ea o pisica dintr-un pom de la Universitate.
Când toată lumea credea că sunt prea fraged am devenit deja tată! Am făcut 7 pui cu singură mea soţie (restul mi-au fost doar prietene).
Pentru că plasarea puilor a fost o corvoadă, Mami şi Tati au decis că eu, care sunt bărbat şi suport mai uşor durerea, să fiu castrat (mă rog, sterilizat… cum se zice acum).
Aşa că toate cele 3 pisici care au urmat după Pufa au scăpat neoperate pentru că m-au sacrificat pe mine.
În 1994 (dată certă de care ne legăm cu toţii în calcule), când Ruxi a făcut 18 ani l-a primit cadou pe Max, singurul meu prieten adevărat – un brac german. Cel mai bun, cel mai frumos, cel mai iubit şi cel mai tolerant căţel din lume, cum spune Mami.
În cei peste 20 de ani ai mei am trăit multe evenimente, alături de multe şi diferite animăluţe. Toate ar putea constitui poveşti frumoase, dar acum am să va povestesc doar două legate de dragoste şi perseverenţă:
Prin 1997, când Mami zugrăvea apartamentul, am ieşit să fac o plimbare pe scări şi, cum era prima oară nimeni nu s-a gândit că nu mai sunt în casă. Atunci eram un motan plin de el şi care nu venea când era strigat, aşa că m-am ascuns sub scară blocului şi acolo am rămas, indiferent de cât m-au strigat ei. Mami credea că m-a luat cineva, că eram tare frumos, dar n-a încetat să mă caute şi i-a alertat pe toţi vecinii iubitori de animăluţe.
După trei zile m-au scos din ascunzătoare cei doi câini mari care aveau casă în scară blocului. Norocul meu a fost că i-a văzut cineva şi a anunţat-o pe Mami care a venit şi, efectiv, m-a smuls din botul unuia.
Până acum povestea este banală, dar partea cu recuperarea mea este ceva senzaţional. Mami zice că se putea scrie un studiu despre depresia provocată de un şoc puternic. Vreo 5 zile mi-a băgat pe gît, cu forţă, glucoză şi apă.
Apoi ei au trebuit să plece şi eu am rămas vreo săptămâna după biblioteca, unde Mihai îmi aruncă cărniţă şi cobora o cană cu apă. După ce s-au întors au reuşit, cu greu, să mă scoată de acolo.
Am avut, o lungă perioada de timp, o privire în gol (că şi oamenii în situaţia mea). Îmi treceau palmă prin faţă ochilor şi eu nu mişcăm. Atunci a început Mami să mă lase să dorm în pat cu ei şi cu Maxut. Mai mult de un an a durat recuperarea mea, dar cu răbdare şi cu multă dragoste m-au făcut să mă întorc la ei. De atunci am fost un alt motan, mai iubicios şi torcacios cum nu fusesem pînă atunci. Cînd mi-am revenit, Max era deja prietenul meu cel mai bun pentru că atunci când eu nu eram acolo el dormea cu botul pe mine.
Din păcate am avut ocazia să-i întorc gestul frumos când a fost el bolnav şi înainte de a muri, după 14 ani de când ne-am cunoscut.




A două mea poveste, legată tot de sănătate.
Era vara şi frumos dar eu am început să plîng şi să mă cuibăresc în pat lîngă Mami. Cum era şi foarte cald asta nu i-a dat de gândit şi a început să mă urmărească şi aşa a văzut că nu puteam face pipi. L-a sunat pe Radu (dr. Radu Boncea medicul nostru veterinar de familie, atunci cred că era încă student) şi l-a întors de la autogară. Cum nu mai era timp de mers undeva pentru că burtică mea se umflase rău de tot, aici, la noi în sufragerie, a avut loc al doilea mare şoc al vieţii mele.
Mami îl povesteşte acum cu lux de amănunte, într-un mod haios, dar eu o să mă rezum la fapte. S-au chinuit şi m-au chinuit mult timp şi n-au reuşit să-mi bage o sondă, cică uretră la motani, mi-a spus Radu când m-am făcut bine, ar fi că sifonul ăla de la chiuvetă, adică cu o curbură. Pentru că timpul anesteziei trecea şi situaţia a devenit critică Radu i-a propus lui Mami să-mi facă „operaţia Ciomu”.
Când Mami l-a întrebat dacă a mai făcut şi ştie s-o facă el a zis că nu, dar tot e ultima mea şansă. Şi aşa, cu Mami alături, cum de altfel mai fusese şi cu alte ocazii, acest om minunat mi-a tăiat….. dar mi-a salvat viaţă!
Nu vreţi să ştiţi cât pipi a curs chiar şi pe covor, dar cât de bucuroşi am fost cu toţi că am scăpat. Dar de atunci n-am voie să mănânc decât bobiţe pentru pisici cu probleme urinare, care fie vorba între noi, nu-mi plac nici mie, nici Pufitei, ultima mea prietenă.
Mami ne mai răsfaţă cu pliculeţe, dar zice că sunt cam scumpe şi deh’ de aia nu ne da. Oricum am deja peste 8 ani de când am fost operat şi sunt bine, atâta doar că între timp am probleme cu ambii ochi care mi s-au îmbolnăvit pe rînd.
Dau eu cu capul în tot ce-mi iese în cale şi chiar nu văd mâna lui Mami cu mâncărică, dar sunt un iubicios şi torcacios că cel mai bun motan din lume.
Aş mai avea multe alte poveşti de spus, dar deja am scris cam mult. Dacă ce v-am spus v-a plăcut şi credeţi că este de folos cuiva puteţi să mă faceţi cunoscut. Dacă doriţi va pot trimite şi altele!
Din păcate Mami nu are decât câteva poze, pe calculator, cu mine şi foarte multe cu Pufita, despre care va pot spune foarte, foarte multe poveşti, mai ales cea de început.
Va pup şi va rog să le spuneţi tuturor, dar mai ales celor ai căror copii au plecat pe la casele lor, că nu există bucurie mai mare că atunci când ai pe cineva care te iubeşte necondiţionat şi nu te contrazice niciodată – deci o pisica sau un câine!

Poveste trimisă de Gabriela Galbura.

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

Povestea Bellei este de-a dreptul MIRACULOASĂ. Cum a reuşit să scape cu viaţă după ce a căzut din maşina stăpânei sale

Povestea Bellei este de-a dreptul MIRACULOASĂ. Cum a reuşit să scape cu viaţă după ce a căzut din maşina stăpânei sale
05 Mai, 2017 la 1:58 pmModifica

Cum a salvat câinele de STĂPÂNUL AGRESIV? Povestea șocantă descrisă de o iubitoare de animale

Cum a salvat câinele de STĂPÂNUL AGRESIV? Povestea șocantă descrisă de o iubitoare de animale
24 Apr, 2017 la 10:26 amModifica

”ACIDENTUL LUI, NOROCUL LUI”! Animal Zoo vă prezintă POVESTEA CUTREMURĂTOARE a unui câine găsit într-un cimitir

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

”ACIDENTUL LUI, NOROCUL LUI”! Animal Zoo vă prezintă POVESTEA CUTREMURĂTOARE a unui câine găsit într-un cimitir
19 Apr, 2017 la 2:16 pmModifica

 

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*