Sari la conținut
Home » Pisica Toyger – micul tigru indragostit de APA!

Pisica Toyger – micul tigru indragostit de APA!

Dezvoltarea rasei de pisici Toyger a inceput in anul 1980, atunci cand un crescator de pisici Bengaleze din California, Statele Unite ale Americii, a descoperit ca doi dintre puii de pisica Bengaleza aveau pe blana marcaje asemanatoare cu cele ale tigrilor.Aceste marcaje au inspirat crescatorul sa imperecheze o pisica domestica cu una dintre pisicile cu marcaje de tigru. Rezultatul a fost o pisica asemanatoare  unui mic tigru. In anul 1993, Asociatia Internationala a Pisicilor (TICA) a acceptat oficial rasa Toyger.Potrivit petup.ro, Toyger este o pisica robusta, cu un corp musculos, acoperit cu o blana identica cu a tigrilor. Are capul in forma de inima, iar corpul lung, musculos si atletic. Urechile sunt triunghiulare, late, au marginile rotunjite si sunt bine acoperite cu par. Botul este lung si lat, conturul sau este rotunjit, pometii largi, ochii sunt mijlocii, rotunzi, migdalati, irisul este in general de culoare caprui sau verde sau poate fi si de alta nuanta saturata, in functie de fiecare exemplar in parte. Membrele anterioare si posterioare sunt de lungimi egale si toate par groase, nu atat pentru ca sunt musculoase ci mai ales pentru ca sunt bine acoperite cu blana deasa si groasa. Coada este foarte lunga si destul de groasa, are dungi late si intunecate ca la tigru. Intregul corp este acoperit cu fire de par scurte si dese, care alcatuiesc o blana moale, lucioasa si groasa, de culoare maro, roscata, sau portocalie cu dungi late, intens intunecate sau cu marcaje, maro-inchis, rosu-bronz sau negre. Cele mai multe marcaje apar pe coada, spate, partile laterale ale corpului si picioare, majoritatea sunt clare si late ca la tigru, iar blana este scurta, groasa si matasoasa.Jucausa, prietenoasa si… iubeste APA!Pisica din rasa Toyger este foarte jucausa si prietenoasa si se intelege foarte bine atat cu oamenii, cat si cu alte animale din casa. Ii place sa isi petreaca timpul alaturi de membrii familiei din care face parte. Este suficient de activa incat sa invete rapid trucuri noi, insa nu este atat de energica incat sa alerge intreaga zi sau sa isi solicite la maximum stapanii. Spre deosebire de alte rase de pisici, pisica Toyger iubeste apa, iar baile vor fi pentru ea o adevarata placere. Inoata si in rauri, lacuri si chiar piscinele pe care stapanii le amenajeaza in curte.Deoarece blana acestei pisici este scurta, nu are nevoie de o intretinere speciala. Perierea saptamanala este suficienta pentru ca blana pisicii din rasa Toyger sa ramana frumoasa si stralucitoare. Aceasta pisica are insa nevoie ca unghiile sa ii fie taiate saptamanal, iar urechile curatate frecvent. De asemenea, si dantura este bine sa fie curatata cu o pasta de dinti aprobata de medicul veterinar.Pisica din rasa Toyger este in general sanatoasa si viguroasa, insa ca orice rasa de pisici poate suferi de anumite afectiuni. Cardiomiopatia hipertrofica este adesea o problema des intalnita la aceasta rasa de pisici. O alta problema care poate afecta pisica Toyger este obezitatea. De aceea, este indicat ca pisica Toyger sa fie hranita cu hrana de calitate, de doua ori pe zi. Apa proaspata si curata nu trebuie sa ii lipseasca.Este indicat ca aceasta pisica sa fie crescuta in casa sau apartament.