Sari la conținut
Home » În pericol de dispariție și rinocerul negru, unul dintre cele mai vechi mamifere

În pericol de dispariție și rinocerul negru, unul dintre cele mai vechi mamifere

Rinocerul negru, cu denumirea științifică Diceros bicornis, este una dintre speciile clasificate de World Wildlife Fund (WWF) ca fiind în pericol critic de dispariție.Vânătorii europeni sunt responsabili pentru declinul precoce al populațiilor de rinocer negru.Era ceva obișnuit ca cinci sau șase rinoceri să fie uciși într-o singură zi pentru hrană sau pur și simplu pentru amuzament. Iar coloniștii europeni care au sosit în Africa în secolul al 20-lea pentru a coloniza și a crea ferme și plantații au continuat măcelul fără sens. Cei mai mulți oameni considerau rinocerii drept paraziți și i-au exterminat cu orice preț.”CONDAMNAȚI”. Potrivit Agerpres, acesta a fost titlul scris cu majuscule al unui articol de pe prima pagină a ziarului britanic Daily Mirror în 1961, însoțit de o fotografie, de mărimea unei pagini întregi, a doi rinoceri din Africa. Articolul spunea că rinocerii au fost „condamnați să dispară de pe fața pământului din cauza nebuniei, lăcomiei și neglijenței omului” și îi încuraja pe cititori să sprijine o nouă organizație de conservare: WWF.De atunci, scrie organizația pe site-ul său, ne-am luptat pentru a proteja rinocerii africani. Succesul recent în conservarea rinocerului negru este încurajator, dar rămân multe de făcut pentru a aduce populația acestora chiar și până la o fracțiune din ceea ce a fost cândva – și a ne asigura că acesta se menține.De ce este importantă această specie?Rinocerii sunt unul dintre cele mai vechi grupuri de mamifere, practic niște fosile vii. Ei joacă un rol important în habitatele lor și, în țări precum Namibia, sunt o sursă importantă de venit din ecoturism. Protejarea rinocerilor negri duce la crearea de spații mari de teren în scopuri de conservare. De acest lucru beneficiază multe alte specii, inclusiv elefanții.Comerțul ilegal cu animale sălbatice și pierderea habitatului sunt principalele amenințări din prezent pentru populația de rinoceri negri.Aceștia au două coarne și, uneori, un al treilea corn posterior mic. Cornul frontal este mai lung decât cel din spate, care îi face ținte profitabile pentru comerțul ilegal cu corn de rinocer.Între anii 1970 și 1992, 96% din rinocerii negri rămași în Africa au fost uciși.Un val de braconaj pentru corn de rinocer s-a propagat în Kenya și Tanzania, a continuat spre sud, prin Valea Luangwa din Zambia până la râul Zambezi, și s-a răspândit în Zimbabwe. Instabilitatea politică și războaiele au împiedicat în mare măsură munca de conservare a rinocerilor în Africa, în special în Angola, Rwanda, Somalia și Sudan. Această situație a exacerbat amenințări precum comerțul cu corn de rinocer și creșterea braconajului din cauza sărăciei.Astăzi, rinocerii negri rămân în pericol critic de dispariție din cauza creșterii cererii de corn de rinocer, care a condus la niveluri de braconaj record. O creștere recentă a braconajului în Africa de Sud amenință să șteargă succesul de conservare de până acum. Creșterea este determinată de o cerere tot mai mare din partea unor consumatori din Asia, în special din Vietnam, pentru remedii populare care conțin corn de rinocer. În 2014, un număr total de 1.215 de rinoceri au fost braconați în Africa de Sud – o creștere de 21% de anul precedent.Schimbările de habitat au contribuit la un declin al populației de rinocer negru, dar aceasta este o amenințare secundară în comparație cu braconajul. În sudul Zimbabwe, parcuri de conservare a rinocerilor aflate în proprietate privată au fost invadate de oameni fără pământ. Acest lucru reduce suprafața de habitat sigur pentru două populații mari de rinocer negru și crește riscul de braconaj și instalarea de capcane.WWF a lansat un efort internațional pentru a salva fauna sălbatică, în 1961, salvând rinocerii negri, printre multe alte specii, aflate în pragul dispariției. Eforturile de conservare au ajutat ca numărul total de rinoceri negri să crească de la 2.410 în 1995 la 4.880 în 2010. Organizația lucrează pentru a opri braconajul, a crește populațiile de rinoceri, pentru a îmbunătăți aplicarea legii și a combate comerțul ilegal cu coarne de rinocer.

Etichete: