580 Vizualizari

15 Noi, 2015 la 10:00 am

O premiera a ultimilor 50 de ani! La Zoo Targu Mures, puii de leu sunt crescuti impreuna cu familia!

Gradina Zoologica din Targu Mures alaturi de Asociatia Europeana a Gradinilor Zoologice din Europa a reusit implementarea unui procedeu care permite cresterea puilor de leu impreuna cu familia, fiind o premiera in cei peste 50 de ani de functionare ai institutiei.

„Avem o familie de lei, un mascul, doua femele si 5 pui care s-au nascut aici, in Gradina Zoologica, in acest an si care cresc impreuna cu femelele si cu masculul. Sunt foarte bine, sunt frumosi, sunt atractivi pentru vizitatori, se joaca si dupa 50 de ani de activitate am reusit ca puii de leu sa creasca impreuna cu familia. La noi este pentru prima data cand cresc impreuna cu familia. Daca-i cresti artificial, cum s-a procedat pana acum la noi, dar si in strainatate, pe urma este, practic, aproape imposibil, sa-i introduci impreuna cu alte familii de lei. Si atunci apar dramele, pentru ca se bat pana se omoara. Statistic vorbim, la nivel mondial, in urma studiilor si cercetarilor facute in gradinile zoologice din lume, cele mai multe drame s-au intamplat cu puii de leu, de tigru sau feline mari, care au fost crescuti artificial, cu catele sau cu biberonul”, a declarat, potrivit Agerpres, Horatiu Gorea, directorul Gradinii Zoologie din Targu Mures.

Acesta a spus ca hranirea artificiala a puilor de leu – care era practicata si la Gradina Zoologica din Targu Mures – nu s-a dovedit o practica utila, intrucat puii erau respinsi de adulti.



„Am folosit si noi hranirea artificiala si am fost foarte fericiti anul trecut, cand am salvat doi pui de leu si un pui de tigru, i-am crescut foarte frumosi, dar ni s-a spus de la Asociatia Gradinilor Zoologice din Europa ca nu procedam corect. Am fost invatati ce trebuie sa facem, am implementat procedeul si in gradina noastra zoologica si este foarte bine, este un lucru normal si se poate si la noi”, a subliniat Horatiu Gorea.

Gradina Zoologica din Targu Mures, infiintata in anii ’60, are in jur de 500 de animale din 80 de specii, atat de fauna locala, cat si ceea exotica, ocupa locul intai pe tara cu o suprafata de peste 40 de hectare si are anual peste 200.000 de vizitatori. Gradina Zoologica, care apartine Primariei Targu Mures, a fost modernizata in ultimii 3 ani, beneficiind de o finantare europeana in valoare de aproximativ 4 milioane de euro.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI