725 Vizualizari

11 Mai, 2017 la 8:17 am

O nouă specie de PĂSĂRI, descoperită în România

Oamenii de știință au descoperit o nouă specie de păsări chiar în România, a anunţat Societatea Ornitologică Română, pe Facebook.

Un turist german, Rolf Nessing a văzut pentru prima dată noua specie de cuc pe teritoriul României.

Anunţul a fost făcut de către Societatea Ornitologică Română chiar de Ziua Mondială a păsărilor Migratoare: „Observaţia ornitologică le aparţine unor turişti germani care vizitau Dobrogea pentru birdwatching. Noi am aflat de pasăre de la domnul Lou Bertalan şi luni, pe 8 mai am fost pe teren, la Gura Dobrogei, pentru a vedea specia. Eram un grup de patru persoane: Szabó József jr., Ambrus László, Sebastian Bugariu şi cu mine. Ne-am împărţit în echipe de doi şi am cercetat valea râului Vistorna, o echipă a plecat în aval, în timp ce cealaltă echipă căuta în amonte”, a povestit directorul de conservare al Societăţii Ornitologice Române, Ciprian Fântână.



Iniţial, am auzit pasărea de la distanţă, dar am crezut că este chemătoarea (sunetul folosit de colegi pentru a stimula pasărea) colegilor care, înţelesesem eu, căutau pasărea pe malul opus al pârâului, când de fapt ei căutau în avalul pârâului. După reunirea grupului şi clarificare situaţiei, ne-am întors la locaţia unde auzisem cântecul şi după aproximativ 5 minute pasărea a fost regăsită”, a mai spus Ciprian Fântână.

Pasărea atinge 39 de centimetri în lungime, şi are un moţ care îl evidenţiază clar, scrie digi24.ro.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*