Sari la conținut
Home » Nu uitati de cursa cu ratuste, de pe 10 septembrie

Nu uitati de cursa cu ratuste, de pe 10 septembrie

O cursa de 5.000 de ratuste de plastic va avea loc pe 10 septembrie, de la ora 13.00, in Bucuresti, intre Podul Hasdeu si Podului Izvor, pentru ajutorarea copiilor hipoacuzici, premiul cel mare acordat participantului castigator fiind de 1.000 de euro.Pentru evenimentul caritabil – „Cursa de ratuste Rotaract Triumph”, inscrierile au inceput deja din 5 iulie si se fac pe site-ul oficial, o donatie de 10 lei asigurand participarea la cursa, cu o ratusca.Fondurile stranse in cadrul acestui proiect vor fi folosite pentru a oferi o sansa copiilor hipoacuzici de varste foarte fragede prin achizitionarea de proteze auditive performante. Protezele actioneaza prin stimularea nervului auditiv, stopand astfel procesul care conduce la pierderea totala a auzului.Pentru a rasplati sustinerea si implicarea in aceasta cauza a participantilor la cursa, ratustele castigatoare vor fi premiate de catre sponsori.Premiul cel mare, acordat posesorului primei ratuste care trece de linia de finish, este de 1.000 de euro, la care se adauga alte premii speciale.Deschiderea evenimentului va fi facuta de intrecerea ratustelor gigant apartinand sponsorilor, un spectacol plin de culoare, in care fiecare ratusca va purta insemnele companiei sponsor.In marea cursa, 5.000 de ratuste de plastic vor fi gata de start la Podul Hasdeu si se vor intrece pe apele Dambovitei pana in dreptul Podului Izvor pentru a reusi, cu ajutorul celor inscrisi in concurs, sa schimbe viata unor copii cu afectiuni ale aparatului auditiv.