Sari la conținut
Home » Nobilul Ciobanesc de Pirinei

Nobilul Ciobanesc de Pirinei

Rasa Ciobanesc de Pirinei este originara din Asia Centrala si Siberia si este descendenta a raselor Kuvasz, Maremma si St. Bernard. Pana in Evul Mediu, acest caine era specific zonelor montane din Europa, mai tarziu devenind cainele preferat al familiilor nobiliare.Potrivit petup.ro, cainele a fost dezvoltat si crescut special pentru ghidarea si paza turmelor de oi si chiar pentru pazirea casei. In 1824 aceasta rasa de caini a ajuns si in SUA, dar a fost recunoscuta de catre Clubul Kennel abia dupa mai bine de 100 de ani, in 1933. Cainele de Pirinei este cunoscut sub mai multe denumiri si anume: Montagne des Pyrenees, Great Pyrenees si/sau Dogul de Pirinei.Dogul de Pirinei este un caine de talie mare, cu o tinuta impunatoare, eleganta si atletica. Are corpul puternic, pieptul lat si adanc, spatele drept si larg, iar gatul de marime medie si puternic. Membrele solide sunt acoperite cu blana, iar labele sunt compacte si usor alungite. Coada este lunga, rasfirata si stufoasa si este purtata pe spate in forma de cerc doar atunci cand cainele este in alerta, in restul timpului sta atarnata in jos. Capul are forma trapezoidala si este proportional cu corpul, craniul usor rotunjit, botul lat cu buze negre, iar stopul nu prea definit. Are ochii mici si caprui la culoare cu o privire inteligenta si blanda. Urechile sunt mici, triunghiulare usor rotunjite la varf si stau lipite de cap. Blana este dubla cu un strat interior lanos si gros si unul exterior format dintr-o blana lunga, neteda, deasa, groasa, ceva mai lunga la gat, coapse si coada unde formeaza un guler bogat menit parca sa intregeasca infatisarea lui frumoasa si eleganta. Culoarea blanii poate fi: alb simplu sau alb cu pete gri, maronii, cafenii sau galben deschis.Cainele din rasa Dog de Pirinei are un temperament calm, docil si prietenos. Timiditatea, agresivitatea sau nervozitatea nu sunt caracteristice acestui caine. Este totusi recomandant ca Dogul de Pirinei sa socializeze cat mai mult inca de mic. Este foarte afectuos si atent cu stapanii si, atunci cand situatia o cere, este si foarte serios. Curajos si devotat stapanilor sai, este cu adevarat cel mai bun prieten al omului. Acest caine este ideal si pentru terapiile asistate, in casele de copii si de batrani sau in spitale. Este foarte inteligent si obisnuit sa se descurce singur in situatiile limita. Adesea poate fi incapatanat deoarece este foarte independent.Blana lunga si densa a Ciobanescului de Pirinei are nevoie de ingrijire regulata, in special in perioadele de naparlire. Pentru a le mentine blana curata si frumoasa, persoanele care detin Ciobanesti de Pirinei trebuie sa ii perie cel putin odata pe saptamana. De asemenea, este bine sa fie spalat atunci cand blana se murdareste. Sezonul cald reprezinta insa adevarata provocare pentru acesti caini, care se pot supraincalzi, din cauza blanii groase. In plus, in aceasta perioada, cainele este mult mai expus la contactarea de diferiti paraziti. Foarte multi proprietari de Ciobanesc de Pirinei aleg sa ii tunda in sezonul cald, pentru a preveni aceste probleme.Principalele boli si afectiuni ale acestei rase de caini sunt:- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva,- torsiunea de stomac – o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia si/sau- maladia cotului.Dogul de Pirinei este, de asemenea, susceptibil la cateva tipuri de cancer.Fiind un caine de talie mare, Dogul de Pirinei are nevoie de multa hrana, in jur de 800 – 1.200 grame/zi. Hrana este bine sa fie impartita pe parcursul a doua mese consistente. In plus, din meniu nu trebuie sa ii lipseasca apa proaspata. Aceasta rasa este cunoscuta ca si consumatoare de produse pe baza de carne de miel care au continut ridicat de grasimi.Cainele din rasa Ciobanesc de Pirinei este inteligent si invata rapid comenzile elementare. Se plictiseste insa imediat, astfel ca antrenamentele trebuie sa fie cat mai diversificate. Dresajul trebuie sa fie unul ferm, consecvent, dar cu o voce blanda si iubitoare.Ciobanescul de Pirinei este potrivit pentru viata in mediul rural, la curte, unde are spatiu suficient pentru dezvoltare si explorare. Chiar daca ii place sa stea in aer liber, cainele Ciobanesc de Pirinei se adapteaza rapid la viata de familie. Daca sunt crescuti in apartament, cainii din aceasta rasa au tendinta sa devina sedentari, ceea ce poate duce la o serie de probleme de sanatate. In plus, Dogul de Pirinei prefera climatele mai reci.