246 Vizualizari

06 Dec, 2017 la 8:59 am

Negruțu- albuțu și POVESTEA lui IMPRESIONANTĂ

Negrutu- albutu, povestea lui impresionantă!
De cand ma stiu am avut animale. Am crescut in casa cu un catel, apoi, mai tarziu am avut cainele meu si numai al meu si o pisica. De fapt am avut 2 pisici si doi caini. Am devenit mama si am ajuns sa inteleg (uneori greu pentru ca mila era mare), dincolo de iubirea mea pentru animale ca oricat ai iubi un animal locul lui nu este pe strada. Sunt mama si realizez cat de periculos este un catel pe strada. Povestea pe care v-o spun este insa una reala, ca multe mii de alte povesti poate, dar este una de suflet si sper din inima ca veti face tot ce veti putea pentru protagonistul acestei povesti.

Se numeste Negrutu-albutu si a fost botezat astfel de fiica mea de 6 ani. L-am « cunoscut » iarna trecuta cand, venind acasa,  in Romania, in vacanta de iarna, sotul meu care plecase cu copilul la plimbare ma suna din fata blocului. « Poti te rog frumos sa-mi arunci pe geam ceva de mancare ? Un catel s-a lipit de mine si nu ma lasa sa ma misc ».

Am crezut ca glumeste, sotul meu fiind o persoana extrem de precauta si retincenta in ceea ce priveste cainii de pe strada si mai ales nefiind deloc de acord cu hranirea cateilor maidanezi. Am deschis geamul si am vazut : un catel marisor statea cu botul lipit de el, fix in fata lui, cu botul in sus, sprijinit de geaca lui si-l privea in ochi. Daca sotul meu incerca sa faca un pas, catelul facea si el unul in aceeasi directie. Cu delicatete si o privire de milog ingrozitoare. Cu o insistenta incredibila. Am descoperit apoi ca acest catel era deliciul intregii gasti de copii din jurul blocului, copii care-l calareau ca pe un ponei. Era mangaiat, alintat, nimeni nu se ferea de el. Nu latra, nu facea scandal noaptea si nu se alatura niciodata « gastii » de caini agresivi din zona. Un bot de catifea, o privire de milog sentimental, o blana lunga neagra si niste « cizmulite » albe. Era si frumos pe deasupra. Am plecat din tara si am revenit de Paste. L-am gasit tot in fata blocului, cu acelasi caracter lipicios si milog. M-am gandit ca in mod clar acest catel a apartinut vreodata cuiva. Nu avea caracterul si atitudinea unui caiine trait o viata pe strada. In mod ciudat l-am regasit si acum, in august cand am revenit in Romania in vacanta. Recunosc, m-am gandit sa-l iau cu mine acolo unde stam noi. Din nefericire insa nu sunt stapanul care-i trebuie. Calatorim mult si nu am avea cu cine sa-l lasam cand venim in Romania, nu avem nici spatiul necesar in care sa-l tinem. Pe 6 august dimineata am auzit latraturi nervoase ale unui caiine. M-am ridicat si am vazut pe geam un alt caiine, din haita de caini, care fugea mancand pamantul. Mi-am mutat privirea si exact de sub masina mea iesea prostovanul de Negrutu albutu, dand din coada si indreptandu-se catre ….HINGHERI. L-au luat pe sus FARA lat, fara nimic….n-a scheunat, n-a latrat, nu s-a zbatut….el era convins ca va primi fix acelasi tratament cu care era obisnuit. Pret de o zi am fost paralizata, incapabila sa gandesc sau sa iau decizii…suficient de capabila insa sa-mi mint copilul care i-a sesizat imediat lipsa. A doua zi m-am mobilizat si mi-am spus ca acest caiine trebuie salvat, DAR nu trebuie sa mai ajunga in strada.

Am fost furioasa si am scris o reclamatie in care l-am intrebat pe domnul director de la hingheri DE CE un caiine bland este ridicat si ne este lasat exact caiinele agresiv (cel care fugise si nu s-a obosit nimeni sa-l ridice este agresiv)…de ce nu-si fac treaba cum ar trebui daca tot o fac ? N-am primit raspuns nici in ziua de azi.  Am aflat intamplator cine a chemat hingherii si m-am lamurit ca fusesera chemati exact pentru cel agresiv (evident, mai greu de prins…de ce atata efort) care, este tot negru cu alb, dar in mod evident nu la fel de prost si de bland. M-am decis sa fac ceea ce cred ca ar trebui sa faca multi dintre cei care pretind ca iubesc cainii….am sunat la adaposturile hingherilor si i-am dat de urma. Stiam ora cand a fost ridicat, stiam ziua, aveam clar semnalementele, cainele era castrat si avea crotal.

In mod surprinzator pentru unii dintre voi….nu toti cei care lucreaza in aceste locuri sunt oameni lipsiti de suflet…am dat de o doamna, la Palldy, pe nume Rodica Dumbrava. Amabila si extrem de sufletista a fost de acord sa caute  si l-a gasit. In zona noastra fusese ridicat el si inca un catel (ulterior am aflat ca celalat catel  era din curtea unor oameni, vecini cu noi – amaratul scapase din curte cand au plecat copiii la joaca  si a picat in plasa si el). Am rugat-o pe doamna respectiva cu toate puterile mele sa-l separe intr-o cusca singur promitand ca voi veni cu o fundatie sau un ONG si-l voi lua de acolo. Am fost asigurata ca acest lucru se va intampla si credeti-ma…s-a tinut de cuvant. Pe sistemul « daca vrei poti » am inceput sa sun in toate directiile ca sa am un rezultat. Nu-mi puteam asuma responsabilitatea sa scot acest catel pe numele meu si apoi sa-l las din nou pe strada. NU asta era scopul, oricum. Toate cunostintele mele au deja animale deci nu puteam sa gasesc aici solutia…si mie imi trebuia urgent o solutie. Am apelat la o cunostinta care are legaturi de voluntariat cu diverse asociatii legate de catei abandonati. Toata lumea imi spunea ca va fi foarte greu. E vara, toti sunt in concedii, adaposturile pentru catei sunt mai mult decat pline si fondurile inexistente. De fiecare data cand inchideam telefonul nu vedeam decat privirea fetitei mele cautandu-l pe el….si apoi vedeam ochii lui de milog. Intr-un final am primit vestea cea buna de la cunostinta mea, Gabi Ghimpasanu : gasise o asociatie mica (Asociatia pentru Siguranta Mediului si a Animalelor ), cu puteri reduse si mult suflet, dispusa sa il ia. Mi s-a spus inca de la inceput ca ar fi mai usor sa-i gasesc ceva daca sunt dispusa sa suport o parte din cheltuielile lui…mancare sau ceva si am acceptat fara sa clipesc. V-ati facut vreodata socoteala pe cate tampenii aruncati banii…sau cata mancare aruncati din frigider…eu mi-am facut in acele momente si mi-am dat seama. Desigur…e simplu sa arunci intr-o plasa resturile si sa le duci langa bloc….riscand. Mai complicat e sa le strangi sau sa virezi o suma cat de mica, cat poti tu, unei astfel de asociatii. Da, stiu…exista lucruri mai importante…dar TOATE sunt importante : si sa donezi pentru un copil bolnav 2 euro, si sa donezi pentru niste animale care nu-ti vor musca copilul 2 euro…e o problema spinoasa si de dezbatut, o problema pe care multi nu o vad decat intr-o directie, dar care, cu putina, foarte putina bunavointa ne poate scuti de multe probleme. Asa ca am spus clar ca sunt dispusa sa acopar cheltuielile pentru Negrutu.



Negrutu a fost ridicat de catre cei de la asociatie luni 12 august si dus in adapost. Da, se aflla singur intr-o cusca, asa cum mi s-a promis, dar a ajuns la adapost muscat de bot, cu spume la bot si foarte speriat. Avea insa caracterul complet neschimbat. A fost « cazat » intr-un tarc cu  2 « domnisoare » cateluse si un domn catel unde s-a adaptat imediat. Fiind plecati din Bucuresti am ajuns sa-l vizitam de abia la cateva zile dupa ce a ajuns acolo. In secunda in care ne-a vazut, pe mine, fiica mea si sotul meu….a inceput sa sara pe gard, sa-si bage botul ca sa linga si sa vrea sa iasa afara. Mi-a lins fiecare milimetru de piele gasit, telefonul cu care vroiam sa-i fac poze. Nu l-a interesat nici mancare nici nimic….doar sa stea lipit de noi, de mine si de copil. M-a surprins enorm reactia fata de proprietara asociatiei ASMA …pe care o adora deja, dupa numai cateva zile.

Negrutu are 2 ani, este un « brunet flocos », castrat, are vaccinul antirabic facut si mai presus de orice….are foarte, foarte multa dragoste de oferit. NU este un caine de paza, nu este un caiine de pus pe lant….este un caiine care vrea mangaiere, atentie, copii, vrea sa viseze cu ochii la cer (asa sta el de obicei…cu capul in sus, privind cerul)…este un caiine de companie. Este un suflet care mi-a readus sufletul de copil prin trairile copilului meu care atunci cand a aflat ca era la hingeri si l-am scos de acolo, timp de doua zile mi-a spus de cateva ori pe ora « multumesc mami ca l-ai salvat ! te iubesc mami ca l-ai salvat ! »

MI-AS DORI din toata inima mea sa nu ramana la adapost si sa aiba un stapan. Un stapan pe care cu siguranta il va iubi din toata inimioara lui de animal. Exista undeva un astfel de stapan care sa-l vrea ? Depinde de voi si de mine sa-l gasim….pentru ca merita si pentru ca in mod cert as vrea ca fetita mea sa stie ca am facut ceea ce trebuie, pana la capat. Ma ajutati sa-i gasim un stapan pe masura lui ?

PS : Nu-l voi scoate de la Fundatie pana cand nu voi gasi stapanul care sa indeplineasca conditiile enumerate mai sus +inca una : Catinca si-ar dori sa i se permita sa-l revada atunci cand venim in Romania, adica o data la cateva luni.

Fotografii ADORABILE! O mamică și-a fotografiat copilul alături de cățelul familiei I GALERIE FOTO

Fotografii ADORABILE! O mamică și-a fotografiat copilul alături de cățelul familiei I GALERIE FOTO
03 Dec, 2017 la 9:59 amModifica

Când a născut această cățelușă Chihuahua, stăpânii ei au avut un șoc!

Când a născut această cățelușă Chihuahua, stăpânii ei au avut un șoc!
03 Dec, 2017 la 8:59 amModifica

Coso, cea mai fericita catelusa, dupa adoptie

Coso, cea mai fericita catelusa, dupa adoptie
02 Dec, 2017 la 11:59 amModifica

 

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*