1290 Vizualizari

01 Iul, 2013 la 11:31 am

Motanul Lucky,”medic veterinar”! | GALERIE FOTO

JURNAL DE VETERINAR

Dr. Alexandra Mladin

O nouă filă din “Jurnal de Veterinar” îşi va însenina gândurile. Dr. Alexandra Mladin are mereu o poveste interesantă de spus, trăită chiar pe pielea ei şi descrisă atât de frumos încât sentimentele ei devin şi ale noastre. În acest număr vă puteţi delecta cu povestea pisoiului Lucky, un mare norocos!

„”Facem o schimbare”, acesta a fost primul gând cu care m-am trezit într-o dimineaţă acum aproape 7 ani. Aşa că m-am hotarat să mă apuc de zugrăvit! De una singură, fără ajutor. <Normal că da!>, îmi răspundeam singură, ca să mă încurajez. Când îmi arunc ochii la ceas realizez că urma să ajung târziu la muncă. Fac un duş rapid, încarc molozul pe care îl strânsesem dimineaţa. Urma să îl las în drum spre muncă. Ajung la tomberon şi, surpriză!, era închis, blocat cu un lăcăţel. Agitată încerc să trag de lacăt. Când mă pregăteam să renunţ se aude un miorlăit slab.

«De unde se aude? Doar nu o fi..?»



Se aude din nou, din tomberon! Mă uit în jur şi găsesc o bucată de fier ruginit. După jumătate de oră de chin, reuşesc! Ridic capacul şi văd două mogâldeţe de vreo patru săptămâni. Greu de spus ce culoare aveau la cât erau de murdari. Unul părea alb şi altul gri. Erau atât de slabi şi deshidrataţi încât nu ştiu de unde au mai avut forţa necesară să strige după ajutor.

Dau fuga până la primul magazin şi cer o cutie de carton, îi bag în ea şi fug spre cabinet. Tot drumul unul din pisoi a tors şi mi-a lins mâinile, în timp ce al doilea abia mai respira. Cel închis la culoare a mai trăit două ore după ce am ajuns. Cel mai probabil intrase în blocaj renal. Nici nu am apucat să îi fac analizele… Cel alb avea câteva răni mici pe burtică. „Tu o sa fi bine…E musai! Şi o să te cheme Lucky’, îi spuneam în timp ce îi făceam băiţă. A doua zi, starea micuţului Lucky s-a înrăutăţit. Deşi făcea antibiotic şi tratament de susţinere generală , temperatura lui era 40 cu 8. « Pfff… E ceva caremi scapă!» Îl tund şi descopar nişte băşicuţe mici, pline cu puroi. Dezinfectez bine toată zona, din nou. «De data asta sigur am curăţat tot», mă gândeam eu. Da de unde! Indiferent ce tratament aplicam, băşicuţele se măreau pe zi ce trece. Şi uite aşa, în şapte zile, toată pielea de pe burtică s-a dezlipit de parcă era foiţă de hârtie.

A urmat o perioadă foarte lungă de tratament. Aproximativ trei luni. În fiecare zi aveam tabieturile noastre: ne pupam, făceam pansamentul, făceam tratamentul injectabil, mâncam, dărâmam tot ce era prin cabinet şi apoi dormeam multumiţi! Deşi avea deja 5 luni, era de dimensiunile unui pisoi de 2 luni. După multe eforturi, minunea s-a produs: Nu a mai făcut febră deloc şi plaga uriaşă de pe burtică a început să se micşoreze. Cum a început să se simtă mai bine, a devenit un adevărat război să îi fac tratamentul. Mă muşca! Ziua în care nu a mai trebuit să îl bandajez a venit ca o mană cerească şi pentru el, şi pentru mine.

„Bun. Acum e timpul să îţi găsim o familie”, îi zic eu într- o zi. S-a uitat lung, de parcă zicea: “Bine, fie!, o să vezi tu”. Şi… Am văzut! Am încercat în numeroase rânduri să îl dau. Cum ajungea acasă cu persoanele respective, se aşeza în mijlocul casei şi urla cât putea de tare. Nu reuşeai să îl împaci cu nimic! Nu îi trebuia mâncare, apă, somn. Aşa că, de fiecare dată, era pus în cuşcă şi făcea cale întoarsă la cabinet. Cum îi deschideai cuşca, sărea direct la mine în braţe, se agăţa cu gheruţele de gât şi începea să toarcă. Şi uite aşa, din încăpăţânarea lui, a devenit un pisoi de cabinet. A lucrat cu mine în Băneasa, Dristor, Colentina, Str.Elena… A fost cel mai plimbat motănel, mascota cabinetelor şi motanul-doctor- veterinar pentru pacienţii veniţi la noi. De multe ori chiar îi ajuta să treacă mai uşor peste tratament.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

4 Comentarii

  1. Ce articol dragut! Chiar mi-a inseninat ziua, o doctorita cu inima si un motanel cu adevarat norocos.

  2. Ma bucur tare mult pentru motanel ca a avut norocul sa fie gasit de cineva cu o inima mare.

  3. Elena Lövgren spune:

    Scumpa Doamna Doctor, primiti iubirea noastra si recunostinta pentru dragostea fara bariere fata de animale, in cazul de fata un motan formidabil, care, cu certitudine, va iubeste tare mult! Aveti talent de povestitor si marea sansa de a fi medic veterinar! Cu mult drag si promisiunea de a va vizita, Elena si Herbert (mari iubitori de pisici)

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI