343 Vizualizari

10 Oct, 2016 la 2:30 pm

Abuzul animalelor – Mecanisme psihologice

”Agresivitatea orientata impotriva animalelor este un fenomen social tot mai raspandit ce tine sa devina o problema reala a societatii actuale”.

”Abuzul animalelor este o problema ce transcede dincolo de zona geografica, cultura sau varsta celor implicati in acest fenomen. Privita prin ochii unui specialist, orice forma de abuz la adresa animalelor trebuie interpretata ca fiind un comportament cu profunde implicatii psihologice.

Abuzul animalelor reprezinta vatamarea fizica intentionata a acestora fara a avea drept scop sau obiectiv autoapararea, nevoia de hrana sau vanatul in forma organziata si permisa de lege.

Substratul psihologic al unor astfel de comportamente

Predilectia catre abuzul animalelor, chinuirea, agresarea sau uciderea acestora, indiferent daca acestea sunt domestice sau salbatice, este un aspect care ar trebui sa ridice semne de intrebare atat celor implicati in procesul educational, cat si acelor factori de natura sociala sau civica, in sensul ca acest comportament ascunde probleme emotionale sau sociale grave sau alte tulburari de ordin psihologic.

Abuzul animalelor la copii

Copilul prin aceste acte violente, isi exercita puterea, controleaza situatia si incearca sa transmita unmesaj, la nivel inconstient, prin gesturile sale. In acelasi timp, un astfel de comportament, poate fi tradus ca fiind un mesaj pe care persoana in sine nu il poate exprima prin cuvinte sau gesturi normale. Astfel de comportamente agresive pot sta la baza formarii unei structuri de personalitate specifice, din randul carora regasim ulterior, la varsta adulta, personalitati antisociale, sadice sau chiar cu tendinte sociopate.

In general la copiii mai mici, care inca nu au interiorizat sistemul de valori “bine-rau” se regasesc astfel de comportamente in stare latenta, iar factorii de educatie, respectiv parintii, educatorii, pedagogii, trebuie sa nu intareasca acest tip de comportament prin incurajare sau prin non-implicare. Astfel de comportamentre trebuie explicate, educate si resemnificate. Orice forma de abuz la adresa animalelor sesizata de catre parinti sau educatori, trebuie prezentata copilului ca fiind un act cu implicatii negative si trebuie descurajata din stadiu incipient. Orice comportament de non-implicare din partea parintilor in sensul corijarii si educarii conduitei agresive a copilului, poate constitui sursa unor conflicte viitoare.

Nu toate comportamentele de abuz la adresa animalelor sunt semnul unor comportamente patologice. In prima copilarie, pana la varsta de 3-4 ani cei mici, din curiozitate, din dorinta de a explora lucruri, experiente noi sau din dorinta de adescoperi mediul, s-ar putea sa abuzeze de gesturi care pot pune in primejdie viata animalului. O miscare brusca, expunerea la stimuli periculosi precum focul sau apa sau dorinta de a imita doctorul ( „Sa ne jucam de-a doctorul, sa facem operatii!” ) pot pune capat, in mod violent, vietii animalului. Dar acest lucru nu reprezinta neaparat un semnal negativ. Se recomanda parintilor supravegherea atenta a micutilor pentru a preveni astfel de situatii, sa le explice efectul comportamentului lor si caracterul distructiv al acestuia.

Abuzul animalelor la adulti

Cauze si substraturi psihologice



Principalul motiv care declanseaza setea de violenta la adresa animalelor il reprezinta dorinta morbida de putere si control. Cea mai mare parte a animalelor mici sau domestice, nu reactioneaza si nu se pot apara prompt in fata unei agresiuni venite, pe neasteptate, din partea unei forte disproportionate. Cea mai mare parte dintre cei care abuzeaza animalele, dovedesc lipsa de control sau slabiciune in alte arii ale vietii personale, se simt invalidati din punct de vedere social, relational, emotional, financiar sau profesional si cauta sa depaseasca aceasta slabiciune, exteriorizandu-si  tensiunile in directia agresarii unor “parteneri” aflati in imposibilitatea de a se apara sau de a se opune.

Mai mult decat atat, anumite persoane, manifesta astfel de comportamente patologice ca urmare nevoii trairii sentimentului de superioritate. In astfel de situatii se regasesc si cei care organizeara competitii bazate pe lupte de caini, cocosi sau alte animale, care dincolo de beneficiile financiare obtinute, reprezinta un mijloc de exercitare a puterii si controlului. In fapt, si acest gen de competitii reprezinta tot o forma de manifestare a abuzului impotriva animalelor.

Atentie la abuzurile fizice sau verbale in perioada copilariei!

Agresivitatea la adresa animalelor poate fi o forma de manifestare a tensiunilor emotionaleacumulate in timp si neexprimate.  Reprimate in timp astfel de emotii negative duc la refulare prin cruzime fata de animale. De asemenea, astfel de comportamente pot fi insusite prin imitatie. Daca cel mic a trait experiente violente in mediul familial, fiind martorul sau victima unor scene de violenta in familie, va replica astfel de comportamente in afara caminului prin agresarea sau pedepsirea animalelor. Astfel, abuzul la adresa animalelor devine semnul unui comportament invatat si imitat.

Vatamarea animalelor, semnul unor dezechilibre psihice

La adulti, agresivitatea in forma ei pura, manifestata prin vatamarea intentionata a animalelor, trebuie tratata cu toata seriozitatea, fiind un semnal clar al unor tulburari si dezechilibre de natura psihica.  Astfel de comportamente devin componenta patologica a unei structuri de personalitate, cu efecte grave in plan social, relational sau emotional.

Sunt situatii cand agresivitatea adultilor fata de animale se explica ca reactie de frica in fata unei presupuse primejdii. Anumite persoane dezvolta fobii fata de anumite animale domestice, printre cele mai cunoscute si raspandite fiind fobia de caini si cea de pisici. Initial ele se instaleaza constient, in sensul ca in perioada primei copilarii, parintii pot solicita copilului sa nu se indeparteze de ei in spatiul public, in caz contrar fiind amenintati cu primejdia agresarii de catre vreun animal. Expresii precum “Stai langa mami ca te musca cutu!”  sunt frecvent intalnite in jurul nostru, fara a cunoaste implicatiile profunde ale unui astfel de demers. Repetat in timp imperativul va fi internalizat sub forma unui mesaj negativ, de semnalizare a unei primejdii ( venite din partea animalului respectiv ). Ulterior, la varsta adulta, prezenta animalului care a declansat fobia in cauza in jurul anumitor persoane poate declansa, mai ales cand nu exista alte persoane in jur, comportamente dezadaptative violente. De cate ori nu am surprins oameni violenti, care arunca cu piatra in directia unui caine pasnic sau a unei pisici inofensive?  Toate acestea sunt efectul unui proces educativ pagubos. Initial, parintii pentru a-l avea sub observatie, ameninta copilul ca daca se indeparteaza de ei va fi atacat de diverse animale, caini, pisici, etc. Ulterior, prezenta parintelui este asociata cu sentimentul de protectie si securitate. In absenta parintilor sau ulterior, la varsta adulta, in absenta unei persoane in preajma, aparitia animalului care a declansat fobia in perioada primei copilarii va produce sentimentul de teama, iar persoana in cauza va avea reactii emotionale neadaptate.”

 

Psiholog Andreas Hniatiuc

Sursa text – lapsiholog.ro

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Un singur comentariu

  1. Cine agreseaza animalele (sau oamenii) este dobitoc. La feminin, dobitoaca cretina. Sper ca intelegeti de ce .

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI