Sari la conținut
Home » Lazarus abia mai putea merge. Află POVESTEA câinelui care a stat 7 ani ÎNCHIS într-un hambar

Lazarus abia mai putea merge. Află POVESTEA câinelui care a stat 7 ani ÎNCHIS într-un hambar

Lazarus abia mai putea merge. Un caine din rasa Ciobanesc de Pirinei a fost salvat dupa ce a stat inchis timp de sapte ani intr-un hambar din Marea Britanie, potrivit Express.co.uk.Se numeste Lazarus si a fost descoperit de un cuplu care fusese rugat sa-l hraneasca. Cei doi au fost socati cand au vazut starea in care se afla animalul. Acesta avea blana atat de incalcita incat abia mai putea merge.Organizatia pentru protectia cainilor, ”Big Fluffy Dog Rescue” a ajutat la toaletarea lui Lazarus, care a plecat de la ”frizer” cu aproape 16 kilograme mai usor.Membrii organizatiei au fost uimiti de faptul ca Lazarus a supravietuit chinului prin care a trecut. Acestuia i-au fost tratate iritatiile de pe piele si problemele pe care le avea la urechi, iar cateva tumori mici au necesitat investigatii. Anii petrecuti sub un morman de blana incalcita i-au slabit muschii, asa ca va trece ceva vreme pana cand va putea merge normal.Stapanul lui Lazarus a fost de acord sa renunte la el, asa ca atunci cand se va reface, catelul va fi dat spre adoptie.Lazarus este acum ingrijit de Amanda Brooke Charsha-Lindsey, care a publicat pe Facebook imaginile cu cainele, inainte si dupa transformare. ”Laz, abia am inceput, prietene”, a scris aceasta in mesaj.lazarus2lazarus4lazarus3