1364 Vizualizari

10 Feb, 2014 la 12:36 pm

Jurnal de Veterinar: „Daca as despica firul in 14, poate nu ar ramane nimic din povestea lui Johnny”

Intamplare reala, povestita de Dr. Alexandra Mladin

Dr. Alexandra Mladin

Dr. Alexandra Mladin

 

Pe Johnny l-am cunoscut la sfarsitul lunii noiembrie 2013.

A intrat mandru in cabinet, alaturi de proprietar. Se citea in privirea lui suferinta, dar facea un efort supraomenesc sa stea in picioare, cu pieptul in fata si capul mandru pe spate. Tremura din cand in cand si nu reusea sa isi mentina foarte bine echilibrul. Impresionata de modul cum a intrat in cabinet, uit inclusiv sa salut proprietarul. Imi cer scuze si intreb:

-Ce a patit piticul?

Am uitat sa mentionez ca “piticul” este un Ciobanesc Alsacian superb.

-De ceva vreme, pe zona coastelor a aparut o umflatura dureroasa, imi raspunde proprietarul. Umflatura care se dezvolta intr-un mod fantastic. Creste pe zi ce trece. Johnny a inceput sa vomite si refuza mancarea.

Ii pun o botnita pacientului cu personalitate, care voia cu orice chip sa ma lase fara maini si il palpez. Ce am simtit? Tristete…

1617987_661245780606124_1632845789_o

Acea formatiune parea sa fie un osteosarcom (tumora osoasa) inoperabil. Nici nu stiam cum sa ii explic proprietarului… Urasc sa dau astfel de  vesti!

Cu greu imi gasesc cuvintele si ii explic ca bunul lui prieten este suspectat de cancer. Parca i-a cazut cerul in cap! Ma uitam la dansul, se chinuia sa fie obiectiv, dar ochii i se umplusera de lacrimi.

-Ce se poate face?, ma intreaba. Nu pot sa renunt la el…

-Trebuie sa facem o radiografie si un examen biochimic pentru moment, ii raspund.

Diagnosticul radiologic a fost sumbru. Acea formatiune care se vedea cu ochiul liber prinsese coastele si se dezvolta deja si pe interior, amenintand sa ii cuprinda plamanii.

1900825_661245763939459_272390473_o (1)

Rarefierea osoasa era evidenta (se observa cum se modifica structura osului).

Ca de obicei, in cazuri de genul asta, apelez si la parerea altor colegi. Din pacate nici ei nu ii dadeau prea multe sanse. Modul cum crestea formatiunea de la o zi la alta nu ne oferea deloc speranta.

La examenul biochimic, surpriza! Desi piticul nu se alimenta corespunzator de cateva zile, vomita si se deshidratase destul de mult, avea analizele mai bune decat mine! Organismul lui lupta!

-Bun, Johnny, ii zic! Atunci luptam.i



Imi raspunde cu un marait scurt, se uita in ochii mei de parca intelegea fiecare cuvant.

Am stat ore in sir sa ma gandesc ce terapie sa adopt. M-am intors la carti, am citit, am rasfoit, am intrebat colegi, am cautat cazuri similare pe site-urile din afara. Nu am gasit nimic concret. Peste tot se mai cerea un examen suplimentar: o biopsie. Pe baza ei se putea pune un diagnostic cert si se putea alege citostaticul cel mai eficient.

Dupa ultima experienta a unui coleg cu biopsia, am hotarat sa zic pas. In cazul respectiv l-a ajutat sa puna un diagnostic, dar, din pacate, cancerul s-a raspandit mult mai repede si nu am vrut sa imi asum acest risc. Mai bine invat din greselile altuia decat sa gresesc la randul meu in aceeasi situatie.

Am hotarat ca pentru moment sa adopt un tratament simptomatic. I-am explicat proprietarului ce vreau sa fac, spunandu-i ca nu promit nimic, ca sansele lui de supravietuire sunt mici…

-Mergem inainte!, a fost raspunsul dansului. Sunt dispus sa incerc orice!, a adaugat el.

Acestea fiind zise, am inceput cu administrarea de antivomitive, antibiotic, antipiretice (avea febra foarte mare)  si un tratament de sustinere generala cu antioxidanti si vitamine. Voiam sa ii pornesc “motorasele”.

1620049_661245783939457_139295065_n

In momentul acela il priveam ca pe un ceas. Daca il faceam sa manance si sa nu mai vomite, castigam lupta cu sistemul lui digestiv, adica sa nu mai fie dependent de perfuzii, iar asta ii crestea sansele de suprevietuire.

Dupa cateva zile, nu mica mi-a fost mirarea: febra a scazut si a inceput sa manance. Avea un apetit fantastic!

Am inceput si cu administrarea de antiinflamatorii, atat local cat si pe cale generala. Incet-incet s-a obisnuit si cu masajul local.

La 3 saptamani de la inceperea tratamentului au inceput sa se observe primele semne locale: formatiunea si-a modificat structura, din dura si dureroasa la palpare, a devenit moale si mobila. Cat despre Johnny ce pot sa zic… Parca intinerise! Avea chef sa alerge, cerea non stop de mancare, redevenise muza stapanului sau!

Pana la Craciun, formatiunea s-a micsorat considerabil. Am intrerupt tratamentul general si l-am administrat doar pe cel local. Era timpul ca organismul lui sa lupte si singur. Si a luptat!

Formatiunea a disparut in totalitate!!!

A ramas doar o zona ingusta, putin mai dura decat tesuturile din jur, care sa ne aminteasca de ce a fost acolo, dar atat!

Chiar asa… Oare ce a fost acolo? Daca as despica firul in 14, din punct de vedere medical, poate nu ar ramane nimic special din povestea lui Johnny… Dar din punct de vedere uman…

Poate nu a fost cancer… Sau poate a fost!… Poate a fost vorba de o tumora benigna, care cu ajutorul tratamentului s-a resorbit… Sau poate a fost minunea de Craciun! Poate cineva acolo Sus a dat o mana de ajutor…

Nu este zi sa nu imi rasune in cap cuvintele Domnului Profesor Marinescu: “Nu exista boala, exista bolnav!”

1795118_661245367272832_1755273274_o

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Tags:

Un singur comentariu

  1. DANE MARIANA spune:

    Am avut o catelusa minunata (caniche) care suferea de cancer de piele. A facut minuni un medicament numit Oncosuport. Am stapanit cancerul timp de 5-6 ani.
    Va multumesc pentru articolele dumneavoastra pe care le citesc de fiecare data cu mare emotie. Daca ar fi mai multi oameni ca dumneavostra, viata si lumea ar fi mai frumoasa.

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

 

CITESTE SI