203 Vizualizari

17 Iul, 2016 la 12:40 pm

JO 2016: Sportul calariei

Echitatia (calaria) este singurul sport olimpic in care barbatii si femeile concureaza intre ei. Exista trei discipline ecvestre: dresajul, sariturile peste obstacole si concursul complet (intrecere), toate cu competitori individuali si de echipa.

Probele ecvestre au fost introduse in 1900, la Paris, retrase apoi pana in 1912, dupa care au fost incluse din nou in programul olimpic, potrivit site-ului Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, www.cosr.ro. Din 1952 au fost admise in competitia olimpica si intrecerile feminine.

Echitatia este, in sensul larg, sportul calariei. In sensul restrans al termenului, echitatia reprezinta modul in care se calareste corect un cal de calarie. Echitatia este prezenta in toate formele traditionale de calarie precum stilul si echipamentul englezesc traditional (definit prin sportul de societate – „hunting cross” si prin clasele de prezentare – show de tip „hunter”), prin stilul si echipamentul clasic spaniol („doma clasica”, „doma vaquera”, „alta escuela”, „garrocha”, „rejoneo”…), prin stilul si echipamentul arab de calarie, dar si prin stilul si echipamentul specific continentului nord american, cunoscut mai degraba ca stilul western (cowboy).

Echitatia se defineste prin modul corect in care calaretul se prezinta calare pe un cal si capacitatea sa de a isi controla si prezenta calul cu ajutorul comenzilor specifice. Modul corect de a calari si controla calul este universal valabil pentru toate stilurile, desi in functie de echipamentul folosit pot aparea mici variatii.

Din sportul traditional englezesc de societate („hunting”) rezervat doar aristocratiei a evoluat in timp sportul ecvestru modern prin definirea treptata a celor mai importante discipline ecvestre moderne: dresaj clasic, sariturile peste obstacole, proba completa – „eventing”.



In mod popular echitatia este definitia pentru calaritul corect al unui cal. Aceasta se face astfel: asezat in saua de calarie, cu picioarele corect asezate de o parte si de alta a seii de calarie, cu genunchii usor flexati si bine fixati de pulpanele seii de calarie, cu pingeaua talpilor bine fixata in scari si calcaiele usor coborate, tinand darlogii corect in maini pentru a avea un contact usor cu gura calului, spatele drept (corect arcuit), bazinul usor spre inainte, pieptul scos, privirea spre inainte, atent la mediul inconjurator, dar sensibil la potentialul si resursele calului.

Probele sportive de echitatie la Jocurile Olimpice de vara din 2016 se vor desfasura in perioada 7-19 august 2016 la Centrul National de Echitatie din Deodoro, in Rio de Janeiro, Brazilia. Categoriile de concurs sunt urmatoarele: dresaj individual, dresaj pe echipe, intreceri individual, intreceri pe echipe, sarituri individual, sarituri pe echipe.

Romania a fost reprezentata prima data la JO in 1936, la Berlin, apoi la JO din 1952, 1956, 1960 si 1980, ultima prezenta fiind consemnata in 2004, la JO de la Atena, la concursul complet. A obtinut o medalie de argint la JO de la Berlin 1936 la dresaj individual prin Henri Rang, precum si o medalie de bronz la JO de la Moscova 1980 la dresaj – echipe prin trei sportivi: Anghelache Donescu, Petre Rosca si Dumitru Velicu.

La Jocurile Olimpice de la Londra 2012 cele mai multe medalii la echitatie le-a luat Marea Britanie (3 aur, un argint, un bronz – 5 total). Au urmat in clasament: 2. Germania (2 aur, un argint, un bronz – 4 total), 3. Elvetia (un aur), 4. Olanda (3 argint, un bronz – 4 total), 5. Suedia (un argint), 6. Irlanda, Arabia Saudita si Noua Zeelanda (cate un bronz).

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*