Sari la conținut
Home » INCREDIBIL! 376 de Pitbulli au fost confiscaţi din mâinile unor organizatori de lupte de câini!!!!

INCREDIBIL! 376 de Pitbulli au fost confiscaţi din mâinile unor organizatori de lupte de câini!!!!

  Situaţia e scăpată rău de sub control în SUA, în ceea ce priveşte luptele ilegale de câini. La sfârşitul lunii septembrie FBI şi Protecţia Animalelor SUA au demarat un raid incredibil cu rezultate nemaipomenite până acum. Agenţii au reuşit, după un filaj care a durat trei ani, să scoată din mâinile unor bestii cu chip de om 376 de câini din rasa Pitbull, crescuţi strict pentru lupte de ring şi ţinuţi în condiţii de nedescris. Câinii salvaţi au vârste cuprinse între câteva zile de viaţă şi 10-12 ani şi au fost luaţi din ferme de câini din Alabama, Mississippi şi Georgia, iar acum bietele fiinţe au fost duse în centrele ASPCA (American Society for Prevention of Cruelty to Animals) din Auburn. Animalele erau ţinute în ţarcuri mici şi neacoperite, înghesuiţi şi într-o mizerie pe care nici agenţii nu au putut să o descrie: “inuman e puţin spus”.dog-bust Investigaţia a fost iniţiată de poliţia din Auburn şi au primit susţinerea Poliţiei Federale (FBI) cât şi a autorităţilor de stat.  Aceast raid impotriva cruzimii faţă de animale a fost al doilea ca anvergură din toată istoria SUA. ASPCA: “Câinii au fost lăsaţi să îndure căldura extremă, fără pic de apă sau hrană. Mulţi dintre ei sunt plini de cicatrici şi răni provocate în luptele de ring, iar alţii au fost mutilaţi cu lanţuri sau cabluri care le-au fost legate de gât atunci când erau pui şi care nu au fost date jos niciodată. Aceste lanţuri şi cabluri erau legate de cauciucuri vechi de maşină sau de bucăţi de ciment.” dog-fighting_largeASPCA: “În una dintre curţi am găsit 114 câini, majoritatea legaţi cu lanţuri foarte grele, care agoniseau în soare, la peste 40 de grade Celsius. Erau plini de paraziţi, nu aveau pic de apă sau hrană. Unii dintre ei prezentau leziuni vizibile, răni deschise dobândite în ringul de luptă.” Câinii au fost acum plasaţi în centre de recuperare şi au parte de toată atenţia medicilor. Avocatul Poporului, George L. Beck Jr. nu şi-a reţinut furia la o conferinţă de presă şi a spus lucrurilor pe nume: “E cel mai groaznic loc din IAD!”, a răbufnit oficialul în faţa presei, încercând cumva să descrie în ce condiţii erau ţinute bietele animale. “Şi cel mai groaznic loc din iad este rezervat celor care îşi bat joc de copiii noştri şi de animalele noastre. E o zi foarte tristă pentru mine şi e o zi la fel de tristă şi pentru Statul Alabama”, a mai spus Beck Jr.raid-medical12 suspecti au fost arestaţi şi puşi sub acuzare pentru organizare de lupte ilegale cu câini şi pentru cruzimi împotriva animalelor. Majoritatea dintre ei au fost acuzaţi şi de organizarea jocurilor de noroc ilegale. Arme de foc, droguri şi peste 500.000 de dolari au fost găsite în timpul raidului. Ancheta nu s-a finalizat şi ofiţerii cred că lista celor arestaţi va fi mult mai lungă. Nemernicii care au chinuit aceste animale pariau între 5.000 de dolari şi 200.000 de dolari pe fiecare câine atunci când organizau luptele.