Sari la conținut
Home » In SUA au fost descoperite doua noi specii de dinozauri

In SUA au fost descoperite doua noi specii de dinozauri

Doua noi specii de dinozaur cu coarne au fost descoperite in Statele Unite, dintre care una de un amator care explora proprietatea pe care tocmai o dobandise, informeaza agentia France Presse (AFP) citand un studiu pe aceasta tema publicat in revista „PLoS One”.Potiviti Agerpres, acest ultim dinozaur a fost numit „Judith”, dupa numele formatiunii geologice „Judith River” din Montana unde a fost gasit intamplator de Bill Shipp, un fizician din domeniul nuclear, vanator amator de fosile.”Judith” a fost achizitionat in 2015 de Muzeul National al Naturii din Canada.Datand de 76 de milioane de ani, acest dinozaur erbivor de cinci metri lungime, care cantareste pana la patru tone, al carui nume stiintific este Spiclypeus shipporum, apartine familiei de Chasmosaurine intre care se numara si celebrul Triceratops.La fel ca acestea Spiclypeus shipporum avea coarne si un „guler” osos care ii proteja gatul. Dar, ceea ce il distinge pe acesta sunt cele doua coarne situate chiar deasupra ochilor, care erau orientate lateral si dispunerea proeminentelor de pe guler.Cercetatorii au descoperit, de asemenea, o colectie de oase fosilizate, inclusiv parti ale craniului, picioarelor, soldurilor si coloanei vertebrale. Unele dintre aceste oase prezentau semne de artrita avansata si de infectie care sugereaza ca animalul a suferit. Oamenii de stiinta au estimat, de asemenea, ca dinozaurul ar fi trebuit sa aiba varsta de cel putin zece ani in momentul mortii sale.Al doilea dinozaur a fost descoperit in statul Utah, in parcul national Grand Staircase-Escalante National Monument. El avea patru coarne si a trait acolo acum 77 de milioane de ani.Acest dinozaur ierbivor, care masura intre sase si opt metri lungime si cantarea doua tone, a fost denumit „Machairoceratops cronusi”.Cercetatori subliniaza faptul ca rar sunt descoperite fosile ale acestei familii de dinozauri in aceasta regiune a Statelor Unite ale Americii. Ele sunt cel mai adesea gasite in Alaska, Montana si in provinciile canadiene Alberta si Saskatchewan.Chiar si in locuri ca Nord-Vestul SUA, unde s-au facut excavari in ultimii 150 de ani, mai exista specii noi de dinozauri inca necunoscute stiintei, a spus Patrick O’Connor, profesor la Universitatea din Ohio, coautor al acestei descoperiri.Acest dinozaur a trait intr-o zona din America de Nord numita Laramidia, situata la Vest de o mare care diviza in doua continentul nord-american.Craniul fosilizat al acestui dinozaur gasit in partea de Sud a ceea ce a fost atunci Laramidia este diferit de cele ale altor dinozauri din aceeasi familie descoperite in partea de Nord a Laramidiei.Acest lucru sugereaza ca au trait in regiuni separate si ca au format doua subgrupe care s-au dezvoltat in mod diferit, au explicat paleontologii.Dinozaurii acestui grup, numit „Centrosaurine ceratopsidae”, aveau coarne, ciocuri si carapace pentru a le proteja gatul.”Machairoceratops este unic printre Centrosaurine, deoarece el a avut, de asemenea, si doua coarne mari curbate in spatele capului care faceau parte din carapacea osoasa protectoare a gatului”, a precizat Erik Lund, om de stiinta de la Universitatea din Ohio, principal autor al acestei descoperiri, mai noteaza AFP, preluata de Agerpres.