299 Vizualizari

26 Mai, 2017 la 12:09 pm

E greu să fii şoricel în ziua de azi! „Da, sunt blesstemat”

E greu să fii şoricel în ziua de azi! „Da, sunt blesstemat”

Era mic şi slăbuţ. Mergea cu greu când bătea vântul. Orice pală prea puternică îi punea viaţa în pericol. De aceea visa la locuri călduroase. Mic şi verde sau mov sau gri. Nu, gri în nici un caz, pentru că palmele aveau o tentă roz. Fără oglinzi e greu să exişti. Se suise mai demult pe măsuţa de toaletă a stăpânei, care habar nu avea de existenţa lui. Când să ajungă la oglindă, atunci îşi găsi pana de curent să vină. Aşa că nici o şansă de izbândă. Se resemnă la gândul că poate aşa era el construit, la marginea reuşitei, aproape de final, dar niciodată acolo.

E greu să fii şoricel în ziua de azi. Trebuie să stai mai mult ascuns prin crăpăturile casei, prin imperfecţiunile mobilei şi asta îţi poate afecta serios viaţa socială. Plus că mâncarea e accesibilă doar după lăsarea serii şi cu greu poate un mititel să care atâtea bunătăţuri. Era ghinionist, ce să mai, mai ales când stăpâna sa dezvoltă subit şi fără cauze clare o intoleranţă la lactoză. Atunci să vezi viaţă! De ce credeţi că era aşa slab şi pricăjit?

„Da, sunt blesstemat”, zise el cu un ssâit iremediabil. “Blessstemat și foarte confusss”, continua el pentru sine. Astea erau cele mai dese propoziții în căpşorul său. Confuz pentru că nu ştia cum să-şi realizeze planurile, ssâit, pentru că aşa se născuse şi blestemat… eh, citiţi mai sus.

Apoi evadarea îi veni în minte: „O sssă evadez chiar aici unde sssunt. În casssa asssta, o găsesc un colţisssor cald unde o sssă-mi fac un cassstel de cassscaval. Dar de unde iau cassscavalul? Hmm. De la vecinul cel prietenosss, care aduce câte o roată de lactată în fiecare sssăptămână pentru fetisssa proprietaresssei”.

Zisss ssi făcut. Pardon. Adică zis şi făcut. A doua zi, fiind o miercuri, era clar că domnul cel binevoitor o să vină. La lăsarea serii, va fura o coardă de pian din sufragerie, va fugi în bucătărie, va face un mic lasou, pe care îl va arunca cu precizie şi el se va prinde de mânerul dulapului, trăgând strategic de el și făcându-și în același timp avânt pentru un salt colosal care se va încheia cu o aterizare impecabilă pe primul raft.



Seara era aici, adică acolo, la ei, în poveste. Seara venise! Şoricelul luă coarda, nu spunem cum, deoarece am lungi fără sens textul, apoi se duse în bucătărie, unde avu loc aruncarea cu precizie. Aflat pe primul raft, dat fiind că planul îi reuşise, șoricelul găsise deja roata de caşcaval.

„Bine sssi acum sse fac?”, se întrebă micul rozător. Partea aceasta a planului nu fusese prea gândită. “Dacă îl împing o sssă cadă ssi o ssă facă POC mare, mare. Nu e prea înssselept, dar o sssă-mi iassăă”, având în vedere că propietăreasa dormea cu dopuri în urechi, iar fetiţa ei era surdă. A fost un POC, urmat de şoricel care alunecă pe o coardă de pian. În acest proces codiţa îi luă foc, ca să rimeze cu poc. Rezolvă focul intempestiv, rostogoli apoi rotiţa până după canapea, care era locul cel mai călduros loc din casă, în partea stângă, lângă calorifer.

Design-ul castelului îi luă toată noaptea, dar lucră din greu, cu dibăcie și determinare. Odată terminată construcţia, şoricelul adormi în zori, în patul său cu baldachin. Se trezi de abia a doua seară, înfometat nevoie mare. Începu să mănânce din caşcavalul delicios. La vreo jumătate de oră după aceea i se făcu greaţa, care dădu în crampe, care dădură în balonări, care se transformară în cufureală în toată regula. În cele din urmă deshidratarea severă îl făcu să leșine într-una din găurile caşcavalului. Când își căpătă cunoștința, îşi aminti de intoleranţa la lactoză a stăpânei, care prin căile misterioase ale Domnului i se transmiseseră și lui. Să fi fost oare intoleranţa virală? Să fi suferit mutaţii? Şoricelul nu avu astfel de curiozități savant, ci se hotărî brusc şi decisiv să-şi schimbe gusturile. Acum că era mai gras, avea să se mute în spatele frigiderului şi să dezvolte o tehnică ingenioasă prin care să facă îngheţată de cacao, fără lactoză, una care să reziste la temperaturi mai ridicate.

„De data asssta îmi conssstruiesssc o vilă uriassă în care sssă pot pune sssi-un topogan. Iupiii.”

(Ana Petrescu)

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

Filmulețul care a devenit VIRAL PE INTERNET. Un șoricel mănâncă paste ca un adevărat italian. Clipul a uimit o lume întreagă

Filmulețul care a devenit VIRAL PE INTERNET. Un șoricel mănâncă paste ca un adevărat italian. Clipul a uimit o lume întreagă
06 Mar, 2017 la 12:02 pmModifica

Soricelul Mickey, la aniversare!

La multi ani, Mickey Mouse!

Soricelul Mickey, la aniversare!
18 Noi, 2016 la 5:14 pmModifica

Un soricel ar putea revolutiona productia de analgezice

Un soricel ar putea revolutiona productia de analgezice
17 Mar, 2016 la 3:06 pmModifica

O SPECIE NEOBISNUITA: SORICELUL-ELEFANT, din Africa!

O SPECIE NEOBISNUITA: SORICELUL-ELEFANT, din Africa!
16 Feb, 2016 la 6:00 pmModifica

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*