Din cuprinsul articolului
Despre ”CEL MAI BUN PRIETEN”! Poveste EMOȚIONANTĂPentru că anii trec pe lângă noi ca nebunii, oamenii își amintesc cu drag de cei mai buni prieteni ai lor din copilărie. Este și cazul Danei Ungureanu, care a scris pe blogul personal despre Bety, cățelușa din copilăria ei. Cele două au crescut împreună şi au fost cele mai bune prietene. Povestea lor este emoţionantă.”În copilărie am avut o căţeluşa pe nume Bety. În clipă în care tată a adus-o acasă (noi nu aveam habar despre faptul că urmă să primim un căţeluş) am explodat de fericire. A fost dragoste la prima vedere atât din partea noastră, cât şi din partea ei. Chiar dacă mama nu a reacţionat prea bine la vederea ei (crezând că tot în sarcina ei va cădea şi îngrijirea căţelului), a acceptat-o după doar câteva zile văzând că Bety ne-a ajutat foarte mult pe mine şi pe fratele meu, pentru că ne-a transformat din nişte copii zăpăciţi, în copii responsabili. Am crescut împreună cu ea şi a fost cea mai bună prietenă a mea.Nu am să uit niciodată cât de devotată putea să fie Bety. Pe când aveam vreo 15 ani, în urmă unei complicaţii suferite la una din masele, medicul stomatolog a decis că trebuie să-mi facă o extracţie, însă din cauza programului (atât al meu, cât şi al medicului) extracţia a avut loc pe la ora 20:00. De ce am ţinut neapărat să ofer aceste detalii, veţi află imediat. În ziua cu pricina ultima masă pe care o luasem a fost prânzul şi după intervenţie nu am mai putut mânca. A două zi dimineaţă, din cauza că nu m-am simţit bine, nu am fost la şcoală şi am rămas acasă împreună cu Bety. Eram doar noi două, aşa că micuţa a stat doar lângă mine în pat, simţind că nu eram prea bine. Încă aveam dureri şi nu puteam deschide gură să mănânc, dar trebuia să îmi iau antibioticul la ore fixe, aşa că m-am ridicat din pat să îmi aduc un pahar cu apă. După nici 3 paşi, m-am prăbuşit pe podea. După câteva clipe în care am zăcut inconştienţă, am deschis ochii şi primul lucru pe care l-am văzut a fost chipul lui Bety. Mai precis, limba ei. Micuţa încerca din răsputeri să mă trezească şi s-a gândit să mă “spele” temeinic pe faţă. În momentul în care a văzut că am deschis ochii, s-a bucurat că în ziua în care ne-am cunoscut.Eram atât de slăbită încât nu găseam forţă necesară să mă ridic de acolo şi tot ce îmi doream, era să dorm acolo întinsă pe podea, dar Bety nu mă lasă. Ştia că mi-ar fi mai bine în pat, aşa că încerca din răsputeri să mă ridice de acolo. Deşi şansele de reuşită erau nule, micuţa mi-a apucat cu mare atenţie, tricoul cu dintîi şi trăgea cu toată forţă de mine. Văzând cât efort depune pentru a mă ajută, mi-am adunat forţele şi am reuşit să ajung din nou în pat, iar Bety a stat lângă mine şi m-a privit în continuu probabil, de teamă că mi s-ar mai putea întâmplă ceva.Bety a fost singurul câine pe care l-am avut. Suferinţă pierderii ei m-a împiedicat să am curajul de a îmi lua alt căţeluş, de teamă să nu trec iar prin asta. Bety a fost bolnăvioară şi la momentul acela nu am putut face prea multe pentru ea (deşi ea făcuse totul pentru mine). Chiar dacă în ziua de astăzi cabinetele veterinare sunt dotate cu aparatură performanţă precum ecograf veterinar aparat radiologie veterinară, aparat automat de bichimie, microscop chirurgical şi multe alte minuni, iar şansele de vindecare a bolii pe care a avut-o ea atunci, erau de 100%, tot nu mă simt pregătită să am din nou un căţel şi “profit” de cei ai prietenilor mei, ori de câte ori am ocazia.”Sursă foto: descopera.roANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:
