175 Vizualizari

31 Aug, 2017 la 12:56 pm

Descoperire incredibilă în zona Amazonului. Aproape 400 de SPECII NOI, de plante și animale

În ultimii 17 ani, au fost identificate peste 2.000 de specii noi.

Cercetătorii au identificat 381 de noi specii de plante şi animale în regiunea Amazonului, potrivit unui raport al World Wide Fund for Nature (WWF) şi al Institutului Mamiraua, prezentat miercuri la Sao Paulo (Brazilia), relatează Agerpres.

Pe listă sunt 216 specii de plante, 93 de peşti, 32 de amfibieni, 19 de reptile, o specie de pasăre şi 20 de mamifere dintre care două fosile, indică raportul, potrivit căruia o specie este descoperită la fiecare două zile în zona Amazonului, o întindere vastă de junglă distribuită între nouă ţări din America de Sud.

Descoperirile au fost mai numeroase în ultimii ani datorită investiţiilor mai mari, care din păcate nu mai sunt atât de numeroase, iar soarta cercetărilor viitoare este amenințată.

”Suntem pe punctul de a ajunge la nivelul de resurse pe care le-am avut în urmă cu 20 de ani, iar acest lucru se va reflecta în rapoartele viitoare”, a indicat Ricardo Mello, coordonator al programului dedicat zonei Amazonului în cadrul WWF.



În plus, „toate speciile trăiesc în zone în care acţiunile oamenilor afectează regiunea Amazonului”, „ameninţând supravieţuirea speciilor, chiar înainte de a fi descoperite”, a avertizat el.

Potrivit AFP, acest raport, aflat la a treia ediţie, a identificat peste de 2.000 de noi specii în ultimii 17 ani.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*